Remer Ra: Mă bucur să te reîntâlnesc/simt din nou, Ral. Mă atrage nespus de mult discuția despre acel „construct divin”. Simt că vii cu informații noi despre acesta, mai ales despre cum să-l activăm.
Ral: Fiind un „produs” divin și având la bază o structură matriceală multidimensională cu dinamică evolutivă proprie, el nu se poate activa precum un buton. Este adevărat că poate răspunde la un stimul, precum cel determinat de Portalul Divin, dar este făcut să se „deschidă” treptat la o anumită dinamică interioară. Această dinamică implică, în primul rând, o ridicare a gradului de conștiință și conectarea la anumite forțe.
În primul rând, trebuie realizat saltul spre un nou nivel de conștiință. De aici pleacă totul. Crizele personale, coroborate cu cele sociale, sunt catalizatorii necesari unui astfel de salt al conștiinței. Vedem cum vă zbateți să rămâneți la același nivel, din simplul motiv că deja v-ați obișnuit cu el. Saltul implică schimbări fundamentale în modul vostru de a gândi, simți, percepe și acționa.
Într-o astfel de criză, realizați că egoul este cel care vă separă de ceea ce contează cu adevărat. El este cel care v-a determinat criza, pentru simplul motiv că nu ați văzut sau simțit o putere mai mare decât el. Identificarea cu corpul fizic v-a întărit atât percepția, cât și judecata în sistemul dual. Totul a fost bine câtă vreme erați mai bine, mai sus, mai buni, mai puternici, mai bogați, mai știutori, mai spirituali decât ceilalți. În lumea duală însă, cine experimentează „susul” va experimenta și „josul”. Și acest joc poate continua la nesfârșit, indiferent de câte vieți aveți.
Ridicarea gradului de conștiință este, în esență, atât un proces de extindere, cât și unul de de-limitare. Problema cea mai mare nu este procesul de extindere, ci cel de eliminare a limitelor. Acest lucru face legătura și cu cel de-al doilea factor al așa-zisei activări a „constructului divin” – conectarea la anumite forțe. Trecerea de la egocentrism la unitate se poate face relativ repede în momentele de criză existențială, pentru că simțiți deja suferința pe toate planurile și știți foarte bine că egoul este cauza. În perioada de „trecere”, starea de observator este vitală, pentru că el este neutru. El doar observă – atât egoul limitat, cât și potențialul nelimitat.
Remer Ra: Poți vorbi despre conectarea la acele forțe? Întreb asta pentru că egoul lucrează cu forțe pe care le putem controla. Când nu ai de ce să te agăți, conștiința rămâne acolo unde s-a obișnuit.
Ral: Ați avut acces la aceste forțe încă de la începuturi. În general, aceste forțe nu sunt atractive pentru că nu le puteți controla. Când a fost vorba să lucrați cu ele, egoul s-a simțit atras într-o capcană, pentru că finitul nu poate controla infinitul. Ceea ce este limitat nu are sens în fața a ceea ce este nelimitat. Forțele de care spuneam sunt legate de Divinitate, mai exact de manifestările Sale, care sunt în esența lor nelimitate.
Cel mai simplu pentru voi este să vă ascultați sufletul, pentru că el este cel care se trezește primul. Sufletul simte, după foarte multe curse și vieți aproape fără rost – printre temeri, suferințe, angoase, dor – că trebuie să se întoarcă „acasă”. Sunt multe drumuri care duc către acel „acasă”. Cel mai simplu drum este să lași sufletul să se manifeste la adevărata sa vibrație, neîngrădit de ego.
Partea frumoasă a sufletului este că poate oferi nelimitat fără să se consume. Ba dimpotrivă, atunci când cineva iubește din suflet, poate cuprinde în brațele sale tot Universul. Forțele reale ale sufletului – iubirea, recunoștința, bunătatea, puritatea, pacea, bucuria, încântarea – sunt în voi și trebuie doar să le manifestați.
Le-ați condiționat manifestarea doar de efectul unor acțiuni în planul fizic. Ceea ce ați făcut până acum, încercând să limitați infinitul prin finit, v-a adus enorm de multă suferință. Ați descătușat o parte din aceste forțe divine doar atunci când ați declanșat un efect în planul fizic: un câștig, o provocare, un titlu, un premiu etc. Acestea sunt darurile divinității pentru sufletul vostru – al fiecăruia dintre voi.
Procesul de autocunoaștere implică, în primul rând, nu doar să descoperiți aceste puteri în voi, ci să le și manifestați, indiferent de ceea ce se întâmplă în exterior. Nu trebuie să realizați nimic grandios în planul fizic pentru a le simți, nici ani de sacrificiu și muncă.
Remer Ra: Este foarte tentantă conectarea sau reconectarea la Infinit, indiferent de calea aleasă. Emoțional, înțelegem fiecare cum stă treaba. Dar cum o facem cu mintea? Ea este cea care ne joacă feste de multe ori.
Ral: Aveți și în planul mental daruri divine care vă leagă de Infinit. Creativitatea este, de asemenea, un portal către Infinit, indiferent de forma ei. Fie că alegeți arta sau știința (sau ambele), nu veți găsi un sfârșit în ele. Expandarea conștiinței nu are limite. Continua explorare este și ea o formă de conectare la Infinit. Universul – chiar și numai lumea voastră, acest grăunte mic de nisip – este într-o continuă evoluție și transformare, astfel că nu puteți explora tot ceea ce se întâmplă pe el. O parte minunată a explorării este descoperirea frumosului, începând de la cele mai mici aspecte până la cele mai complexe lucruri ale Universului.
Un alt portal spre Infinit este a trăi în prezent, în acel „aici și acum”. Tot Universul se manifestă acum. Fiind „aici și acum” cu toată ființa voastră, voi rezonați plenar cu Universul Infinit.
Remer Ra: Înțeleg toate acestea, pentru că am fost – și încă sunt – fascinat de spațiul infinitului. Știu că, prin toate acestea, mintea și sufletul pot atinge planul 5D. Cum rămâne cu partea grosieră, cu fizicul, cu acțiunea în planul fizic? Trezirea la realitatea 3D poate fi dură. Pare că suntem pe drumuri paralele: mintea și sufletul se pot conecta la Infinit, dar trupul nu. Poate nu degeaba spunea Iisus că sufletul este plin de râvnă, dar trupul este neputincios.
Ral: Iisus a venit să împlinească Legea, să închidă un cerc care fusese deschis cu foarte mult timp în urmă. A trebuit să urmeze calea profeției, a sacrificiului suprem. El vorbea oamenilor acelor vremuri. De aceea a spus că trupul este neputincios. Dar chiar și prin trup puteți atinge Infinitul. Există chiar un potențial de a trăi dincolo de timp, în Infinit.
Trupul poate atinge Infinitul doar „împreună”. Când civilizația voastră va cunoaște acel „împreună”, se va deschide calea către alte civilizații. Și ele devin una prin „împreună”, prin Legea lui Unu. Astfel veți putea descoperi Infinitul și în corpul fizic. De altfel, Infinitul nu este scopul, ci sensul pe care alegeți să-l parcurgeți. Când se atinge un anumit nivel de conștiință, veți realiza, la un nivel foarte profund, că trecerea către o altă „haină corporală” este nu doar o necesitate, ci și o mare oportunitate.
Este adevărat ce spuneai, anume că Infinitul din minte și suflet pare să fie pe un plan paralel cu corpul. Asta acum... Dar când te conectezi la Infinit cu mintea și cu sufletul, te deschizi către energii de o frecvență incredibilă. Ți-am observat fascinația pentru Infinit în trecut, precum și efortul de a-ți alinia corpul asemenea. Nu poți renunța definitiv doar pentru că te întorci de unde ai plecat. Fiecare întoarcere la 3D te învață enorm de multe lucruri.
Observăm că mulți experimentează această întoarcere, care este normală în primele etape evolutive. Mulți dintre voi percep această revenire ca o cădere, când de fapt ea este o buclă. Cei mai mulți se complac în dezamăgire, ignorând aproape complet experiența, chiar și pe cea scurtă, prin 4D și 5D. Așa cum un copil nu învață să meargă din prima încercare, tot așa ar trebui să încercați din nou. Și din nou...
Remer Ra: Presupun că acest „construct divin” se activează în perioada când explorăm spațiile 4D și 5D. Dar rolul său este de putere, busolă și sens, iar acestea cam țin de 3D, mai ales că vorbim de misiunea de a-i ajuta pe ceilalți. Iar cine are nevoie de ajutor se află în 3D. Deci nu se pierde contactul cu 3D.
Ral: Niciodată nu se va pierde contactul cu 3D, indiferent de nivelul atins. Aici este o altă confuzie a multora dintre cei care explorează spațiile superioare de conștiință. Nu se va pierde nimic din ceea ce s-a obținut în aceste spații „inferioare”. Ba dimpotrivă, veți naviga în deplină libertate în ele, eliberați de orice fel de constrângeri.
Spațiul 3D aparține celor care se adaptează la mediu și sunt ghidați de dualitate; cel 4D determină manifestarea potențialului, transcenderea dualității, interconectivitatea; iar în 5D vă aliniați Unității, Infinitului, gândirii multidimensionale.
(va urma)
Mulțumesc Remer Ra și Ral pentru această postare, a venit într-un moment foarte potrivit!
RăspundețiȘtergereDeși am făcut unele progrese și am înțeles importanța de a fi milostiv și iertător necondiționat, să nu judeci, pentru că judecata este opusul iertării, să nu excluzi pe nimeni pentru că ceea ce ne unește este mai puternic decât ceea ce ne separă, să trec repede și peste greșelile proprii fără a fi prea aspru cu mine însumi și fără să pierd vremea rușinându-mă, pur și simplu marchez ca „honest mistake” (greșeală sinceră) și mă concentrez pe lucrurile pozitive pe care le pot face, fără să stau „să plâng după laptele vărsat”, să nu mă mai conectez la dezastrele de la știri (pe bune, dacă nu te uiți la știri, rămâi doar cu frumusețea copacilor, cântecul păsărelelor, căldura soarelui și adierea vântului și-ți dai seama că viața este frumoasă), acestea mi-au permis să mă împac cu unele persoane, dar tot am „reușit” să mă cert cu alte persoane, deci mai am multe de învățat.
Un pic abstract ce se discută în postare, dar am primit o mare idee încercând să-mi „ascult sufletul”, așa cum se sugerează. Regula de aur, „iubește-ți aproapele ca pe tine însuți, așa cum vreți să vă facă oamenii faceți-le și lor la fel”, foarte bună de altfel, dar este o învățătură mai începătoare, pentru că atunci când începi să înțelegi mai bine empatia pentru alte persoane, îți dai seama că nu toată lumea e la fel ca tine și că degeaba dai altora din comorile tale, dacă ei nu le prețuiesc, au alte valori și simt altfel. Astfel, mi-am dat seama acum, că deși vreau binele celor din jur și mă străduiesc să fac, atât cât pot, lucruri care cred că sunt necesare sau utile pentru ei, totuși am tendința să fiu obiectiv și rece, poate prea gen „my way or the highway”, adică am intenții bune, dar nu mă conectez la „energia sufletului lor”, încerc să fac lucruri complicate sau mărețe pentru ei, dar poate că nevoile sufletului lor sunt de fapt mult mai simple. Din păcate, însă, nu este chiar atât de simplu, de exemplu dacă ai un prieten fumător, ce e mai bine să faci, să-i cumperi pachetul de țigări și să se bucure, sau să nu-i cumperi și să-l scutești de otravă, deși desigur, o să și-o procure din alte părți?
Anyway, s-a întâmplat să ascult în timp ce citeam o melodie instrumentală foarte potrivită pe care aș vrea să o împărtășesc, folosește sunete mai simple, dar dați-i o șansă, are o parte foarte relaxantă, sugerează o călătorie spațială:
https://www.youtube.com/watch?v=QBES0jOmbCs
Mar, bună! Uite,, știu ce spui! De aceea, îți dau un indiciu pe care l-am urmat eu: plecând de la ideea că, "Lumea în care trăim și întreaga natura înconjurătoare pe care o percepem noi, este oglindă în care ne privim interiorul." și explorând în continuare, am descoperit ce era clar în ochii mei, dar eu nu vedeam: " Nu eu trăiesc în lume, ci lumea trăiește în mine; nu eu sunt pe Terra, ci Terra e în mine; nu eu sunt sub ceruri, ci cerurile sunt planuri ale mele care conțin planete stele ce gravitează în jurul unor sori; nu eu sunt în univers, ci universul sunt eu, etc.". Toate aceste afirmații ale mele nu sunt versuri intr-un "poem de construcție" creat de rostogolitorii de cuvinte ce suna interesant împreună, ci niște realități . Dar nu le poți înțelege până nu le trăiești. Nu-ti pot promite ca le vei descoperi după "reteta" mea, dar poți medita la asta ca să vezi unde te conduc! Călătorie plăcută și succes!!!
ȘtergereMulțumesc pentru comentariu și pentru gândurile bune!
ȘtergereCa să fiu sincer, în trecut, când am aflat de acest concept, că nu suntem picături din ocean, ci oceanul însuși, și am fost deschis la posibilitatea că așa este și până la urmă am acceptat complet această sugestie gen „eu sunt Dumnezeu”, asta a dus din partea mea la o mare psihoză, pierderea rațiunii și a contactului cu realitatea, temporar un fel de mare „high”, urmat apoi de extrema suferință de a considera realitatea doar o iluzie, bine că nu am făcut lucruri mai periculoase care s-ar fi putut termina cu decesul sau pierderea integrității corporale, dar încetul cu încetul, durerea m-a făcut să-mi dau seama că în această lume fizică este important să nu ignor regulile sale de bun simț și că este foarte periculos să nu distingi între propria imaginație și lumea reală.
Sunt totuși deschis la posibilitatea că este până la urmă cum spui, dar sunt mai rezervat și aștept să mi se dezvolte înțelegerea mai bine în acest sens. Ceea ce nu înțeleg, dacă „universul sunt eu”, atunci de ce din toate posibilitățile pe care le puteam experimenta, am ales să experimentez greșeli dureroase, dacă „universul sunt eu”, atunci e ceva de învățat ceea ce universul să nu știe deja? Era perfecțiunea așa de plictisitoare că trebuia adăugată niște picanterie? Și luată direct, fără o anumită înțelegere, declarația „eu sunt universul” pare ceva extrem de egotic, plus că, să consideri toate celelalte ființe ca fiind tot „tu”, pare ceva foarte trist, pentru că ar însemna că nu există nimeni altcineva pe care să iubești decât pe tine însuți, și atunci discuția despre ego sau despre a-i iubi pe alții devine fără sens, pentru că nu există alții în acest mod de a gândi, totuși nu cred că universul este rezultatul unui Dumnezeu „bolnav psihic” pentru că nu are către cine să-și direcționeze imensa iubire și atunci își crează o iluzie inteligentă în care să pară că există și alte ființe.
După cum am spus, aceasta este înțelegerea mea actuală, sunt sincer și nu mă feresc să mă expun, chiar dacă nu se potrivește cu învățăturile spirituale care sunt la modă acum.
Mulțumesc, Remer Ra!!! Mulțumesc, Ral!!! Bine ai revenit!!! Chiar știu ce spui! Iar confirmarea ta e importantă pentru mine, fiindcă, mică, dar mi-am păstrat o rezervă cu privire la dansul meu printre dimensiuni, incursiunile-fulger în zonele vaste în care nu mai ai conștiința unei picături de apa ci simti ca ești oceanul fără sfârșit, iar asta nu te sperie, ci te așează intr-o naturalețe smerită și alte! De ce, rezervă? Fiindcă am vrut sa fiu sigură ca nu este vorba despre o fugă din realitatea fizică, în încercarea de a scăpa din chingile dureroase ale materiei, deși, nu mi-a scăpat observației faptul că, în urma incursiunilor mele, la revenire, am constatat o perceptie mai... "altfel" ( ca să nu-i spun, mai înaltă, mai clară, mai dreaptă, etc) pe diverse aspecte ce credeam, înainte, că le văd limpede și ca ele nu pot fi altfel. Totuși, în practică mea de ani de zile am învățat sa am răbdare, ca să fiu sigură că nu mă fură iluziile create de ego și cred ca e o măsură bună de prevedere! Da, unii spun ca nu avem timp de pierdut în viata aceasta și că trebuie să îmbrățișat și sa trăim totul fără nici o frână. Dar eu aleg sa nu mă grăbesc in sensul acesta, fiindcă eu cred ca timpul este iluzie. Însă da, pot înțelege ce este RITMUL și respect acest principiu.
RăspundețiȘtergereDe multe ori cad năpraznic și rămân destul de boțită după... Dar îmi amintesc de Zamolxe: "Măsura ridicării este egală cu măsura coborârii.". Însă tot din informația de astăzi înțeleg că, busiturile din întoarcerea la firul ierbii au loc și din pricina faptului că vibrația corpului fizic e încă sub influența forței din 3D, deși, planurile subtile avansează ușor. De aceea, voi medita la ridicarea vibratiei corpului fizic și sper( și rog în același timp) la ajutorul vostru în acest aspect! Binecuvântări ca în ploi torențiale, de jos și până în înaltul înaltului !!! Căci, "Tot ce dai, ție îți dai.". Iar în temă cu informația livrată aici, "Oriunde a-i fugi, dacă fugi, nu ai unde te ascunde de tine." - (*L*) VA iubesc!!!
Recunosc și că ideea de infinit mi se pare puțin ciudată cu înțelegerea pe care o am acum. Dincolo de imposibilitatea de a-mi putea imagina o conștiință nesfârșită ca un calculator cuantic pe steroizi care „vede” toate variantele posibile de orice, ideea de infinit o asociez și cu detașarea față de timp, o existență în afara timpului, dar ce înseamnă aceasta? Ar însemna să exiști ca un fel de poză multidimensională, fără timp nu mai există mișcare sau schimbare, nu există trecut sau viitor, există doar un fel de univers holografic în care orice trecut sau viitor posibil, s-au întâmplat deja, toate acestea coexistă ca un infinit de universuri paralele pe care conștiința supremă le discerne pe toate fără probleme. Dar ce fel de viață este să trăiești ca o poză unde nu se schimbă nimic? Pentru mine, viața este ca un joc. Dar nu știu dacă există vreun joc care să aibă sens între ființe infinite, chiar și un joc oarecum complex ca șahul, pe care calculatoarele actuale nu au reușit să-l soluționeze încă, din câte știu (adică să calculeze toate variantele posibile, astfel încât să prezică rezultatul matematic al jocului între doi jucători perfecți, posibilitățile sunt ori albul câștigă întotdeauna, ori negrul câștigă întotdeauna, ori rezultatul este remiză întotdeauna), devine un bambilici ca „x și zero”, care între jucători care cunosc jocul, rezultatul este mereu remiză.
ȘtergereDe aceea, eu pun oarece preț și pe limite, și sunt recunoscător pentru experiența fizică, orice joc înseamnă să te supui unor reguli, adică limite, e o experiență interesantă și adesea distractivă, trebuie doar să învățăm să nu ne mai provocăm suferințe unii altora, și atunci n-am avea nici o problemă nici în viața fizică, dar desigur, probabil că nu este o idee bună să rămâi veșnic limitat, este bine să fii deschis și către experiențe noi care nu pot avea loc în universul fizic.
Constructul Divin ar fi un Logos, e singura posibilitate. Întrebarea e dacă acțiunea Lui ca Logos poate fi simțită instant sau "La steaua care-a răsărit
RăspundețiȘtergereE-o cale-atât de lungă,
Că mii de ani i-au trebuit
Luminii să ne-ajungă.
Poate de mult s-a stins în drum
În depărtări albastre,
Iar raza ei abia acum
Luci vederii noastre," (Poezii de Mihai Eminescu - La steaua)
Lumea materială poate fi redusă chiar și în cea mai mare densitate la "posibilități". Orice material de orice fel reprezintă posibilități, de la plumb la aur, de la firul textil la fibra optică. E axioma însăși a lumii materiale - posibilitatea însăși.
Lumea spirituală ne oferă perspectiva Vidului dar nu ca altar, ci ca perspectivă a nonexistenței a ceva când contempli din existență.
Între posibilități și nonexistență avem mai multe axiome foarte logice provenite din Logos, un LOGOS divin.
Posibilitatea este materia in sensul cel mai abstract. Ca o posibilitate să existe e nevoie de transformare. Orice material are in el posibilitatea transformării, capacitate de devenire.
Și când este vorba de transformare și devenire atingem dualitatea, duplicitatea și antagonismul deoarece nu toate transformările și devenirile pot fi folosite și accesate sau manifestate. Aici în această dimensiune intervine Selecția, o altă axiomă logică după Posibilitate și Transformare.
Toată viața oamenilor se învârte în jurul selecției. Toată viața selectăm diversele opțiuni. Mama Natură face la fel, selectează.
Chiar dacă o numim selecția celui mai puternic, evoluția înseamnă selecție. Selecția este alegere, orientare, direcție, scop, iubire.
Și aici apar alte două axiome logice: ce e necesar și ce este suficient. Fiecare selecție se întreabă dacă e necesară sau nu și dacă e suficientă sau nu. Fără ce nu se poate? Ce este de ajuns? Toată suferința iubirii (selecției) se află sub logica tetravalenta a necesarului și suficientului, dar necesitatea și suficiența nu sunt obiecte. Sunt relații.
Selecțiile repetate produc identitatea.
Dar aici există o capcană.
Când se reduce artificial câmpul de selecție și nu mai vezi alternative se produce ignoranța și incapacitatea. Nu doar asupra individului ci și asupra civilizațiilor. O identitate care se joacă cu selecția devine propria ei capcană.
Este exact ce a pățit mișcarea WOKENESS, care în mod fals clamează libertatea identităților LGBT când în realitate subminează selecția.
Libertatea este existența și perceperea alternativelor. Nu infinitatea opțiunilor.
Ci posibilitatea reală a selecției.
Logosul este ordinea care leagă posibilitățile, transformările, selecțiile, necesitățile și suficiențele. Cu alte cuvinte, de ce lucrurile au sens și nu sunt haos. Și așa ajungem la Vid.
Vidul este contemplarea câmpului deschis al posibilităților înainte de fixarea unei selecții. Vidul nu există în sine dar există în contemplație.
Și așa văd acest "construct divin" că ne poate arăta la nivelul trupului căi de Selecție la nivelul unor posibilități materiale la care nimeni nu s-ar fi gândit, dar devine posibil.
Toți s-au înarmat după al doilea război mondial cu toate bombele atomice și nucleare și toți pot distruge lumea într-o clipă dar nu vor să trăiască toată viața cu păcatul de a fi primii care încep distrugerea omenirii și atunci e nevoie de altceva, de alte posibilități la care nici unul dintre înaintașii noștri nu s-au gândit după apariția bombelor nucleare. Dar nimeni nu știe încă ce. Dar toți sunt nebuni și nesănătoși la cap și continuă războiul prin care ne împing pe toți într-un colț de neputință și lipsă de alternativă.
Ne împing pe toți în capcana identității unde nu mai avem nici o alternativă și renunțăm la Selecție, la iubire.
Și aici omenirea va demonstra că există alternativă, există selecție, există iubire dincolo de orice prejudecăți și orice fel de identitate care ne-ar putea face să acceptăm distrugerea nucleară.