Meditaţii cu elementele (2)

A cincea meditaţie va avea în vedere subelementul „ţărână”. Prin urmare veţi lua „la pas” zonele întinse ale insulei, cu pământ moale, precum şi plajele largi, cu nisip fin.

Această meditaţie pare să fie mai simplă decât celelalte, deoarece nu implică o activitate specifică sau lucrul cu tehnici noi. Totuşi, cere foarte mult efort şi echilibru mental, deoarece ar trebui să fiţi foarte concentrat, pe toată durata „plimbării”, atât la pământul pe care călcaţi cât şi la peisajul din jur.

În fapt, la nivel inconştient, plimbarea din această meditaţie presupune parcurgerea unor linii de forţă ale insulei, ceea ce înseamnă accesarea unor noi tipuri de energii, care vor fi extrase prin centrele energetice din talpă. Liniile de forţă sunt trasee ale energiilor vital-telurice, şi sunt foarte necesare pentru dinamica corpului energetic al omului.

Începeţi meditaţia cu explorarea plajei, având oceanul pe partea dreaptă. În timp ce simţiţi tălpile învăluite de nisipul fin, fierbinte, încercaţi să fiţi atenţi şi la sunetul plăcut al valurilor oceanului. În timp ce vă deplasati, continuaţi să priviţi plaja şi tot ceea ce se află pe ea: scoici de diferite mărimi, pietre dintre cele mai diverse, frunze aduse de vânt etc. Este foarte important să simţiţi cum tălpile voastre se afundă uşor în nisipul fin în timp ce muşchii picioarelor depun un efort mai mare. Continuaţi să parcurgeţi câteva minute bune din frumoasa plajă, după care intraţi în interiorul insulei.

Mergeţi apoi alte câteva minute în interiorul insulei, ocolind zonele deluroase, astfel încât drumul să vă fie la acelaşi nivel. Este extrem de important ca, pe tot parcursul drumului, atenţia să vă fie la cote maxime, deoarece numai astfel puteţi avea acces la energiile vital-telurice. Pentru o bună priză este indicat să fiţi conectat cu cât mai mulţi senzori fizici. Privirea trebuie să vă fie atrasă de drumul şerpuitor, de iarba, plantele şi florile din jur; auzul va fi ocupat cu sunetele valurilor, apoi cu cel al păsărelelor şi al foşnetului ierbii şi frunzelor de sub tălpi; simţul tactil va fi ocupat cu briza plăcută, eventual cu atingerea unor crengi de copaci sau a gâzelor din jur. De asemenea, puteţi culege câteva fructe din copacii din jur pentru a avea priză şi pe simţul gustativ. În acest mod, aveţi o bună conexiune cu meditaţia şi, implicit, cu energiile aflate în stare latentă în subconştient şi inconştient.

Veţi reveni apoi la plajă, dar de această dată o veţi parcurge în sens invers. Veţi avea aşadar oceanul pe partea stângă. Veţi merge liniştit, ascultând cum valurile se sparg de ţărm în timp ce paşii se afundă uşor în nisipul fin.

Această meditaţie ajută nu numai pentru accesarea şi echilibrarea unor energii din subconştient şi inconştient, dar este şi un excelent exerciţiu pentru creşterea capacităţii de concentrare.

 A şasea meditaţie va avea în vedere explorarea unor formaţiuni stâncoase care au un tipar special.

Veţi repera, nu foarte departe de plajă, câteva formaţiuni stâncoase, neobişnuite prin forma lor. Acest lucru vă va face să fiţi foarte curioşi şi veţi decide să mergeţi în direcţia respectivă. Ajunşi acolo, observaţi că unele stânci au chiar zeci de metri înalţime; formele ovale se îmbină cu formele drepte, iar culorile stâncilor sunt diferite de cromatica celorlalte formaţiuni stâncoase din insulă. Unele sunt albe, altele sunt gri, unele stânci au tonuri de galben iar altele au tonuri de brun-roşcat Privindu-le de aproape aveţi impresia că sunt parcă sculptate de către misterioşi sculptori uriaşi.

 Această meditaţie este un excelent tonic psihic, deoarece explorarea formelor stâncilor are efectul meditaţiilor cu simboluri din diversele tehnici Reiki. Dacă aveţi o bună vizualizare, puteţi avea un efect chiar mult mai puternic decât acestea, fără a avea nevoie de niciun fel de iniţiere sau acordaje. Veţi căuta să exploraţi fiecare formaţiune stâncoasă în parte. Veţi fi atenţi la înălţime, la culoare, la suprafaţa – dacă este dură sau fină, dacă sunt crăpături, şanţuri, dacă este rece sau caldă, dacă este o rocă dură sau moale. Priviţi-i apoi formele – dacă sunt curbe, drepte sau sunt forme combinate; observaţi apoi poziţia ei în raport cu celelalte formaţiuni stâncoase.

Observaţi care dintre acele stânci vă oferă posibilitatea de escaladare. Cel puţin trei-patru stânci pot fi escaladate. Nu vă fie teamă, deoarece nu puteţi păţi absolut nimic pe acea insulă, chiar dacă veţi cădea în cap sau dacă s-ar prăbuşi totul peşte voi. Aşadar, escaladaţi prima stâncă fără teamă. Simţiţi uşorul efort pe care îl faceţi la escaladare... Odată ajunşi în vârful ei, puneţi palmele pe ea. Simţiţi o energie specifică? Puteţi să o extrageţi folosindu-vă de intenţie şi de respiraţie? Începeţi să respiraţi calm şi regulat. Odată cu inspirul simţiţi cum energia stâncii pătrunde prin mijlocul palmelor voastre şi se răspândeşte în tot trupul. Simţiţi această energie ca fiind foarte reconformantă. Încercaţi apoi să extrageţi acea energie şi cu tălpile picioarelor. La fel ca înainte, încercaţi ca odată cu inspirul să extrageţi din energia stâncii cu ajutorul centrelor din tălpi. Difuzaţi-o apoi prin tot corpul odată cu expirul. Cum simţi această energie? Rămâneţi un minut sau două pe acea stâncă.

Mergeţi apoi spre alte stânci, şi escaladaţi-ţe şi pe acestea. Extrageţi energia din fiecare cu ajutorul centrilor energetici din tălpi şi picioare. Fiţi atenţi la senzaţiile resimţite atunci când extrageţi energie prin palme şi tălpi. Reţineţi ceea ce simţiţi în acele momente.

Dacă observaţi simboluri ciudate pe acei pereţi, nu ezitaţi să puneţi palmele peste ele şi să extrageţi energie. Dacă se întâmplă astfel, este foarte probabil ca în vieţile anterioare să fi fost călugăr într-unul din templele asiatice, şi să fi fost astfel iniţiat în câteva tehnici energetice. Munca făcută în acele vremuri pentru evoluţia spirituală nu se pierde; astfel aveţi parte de conexiuni infoenergetice gata făcute.

Mergeţi apoi la alte formaţiuni stâncoase. Observaţi crăpături mai mari în anumite porţiuni. În unele puteţi intra cu totul. Nu ezitaţi să pătrundeţi în interiorul acelor stânci. S-ar putea să aveţi parte de surprize dintre cele mai plăcute. Poate veţi descoperi lucruri inedite acolo. Poate că veţi găsi nestemate sau cristale speciale. Atingeţi-le! Ce culoare au? Luaţi-le în mână! Ce simţiţi?

Exploraţi din toate punctele de vedere acele formaţiuni stâncoase. S-ar putea să daţi peste lucruri la care nici v-aţi fi gândit înainte.

Acest tip de meditaţie este cu totul aparte deoarece formaţiunea de stânci atipice simbolizează zestrea noastră ancestrală, care nu se pierde odată cu trecerea în cealaltă lume. Acest tip de meditaţie, alături de celelalte, vă poate ajuta să recuperaţi ceea ce aţi pierdut odată.

Legat de această meditaţie, este foarte important să nu forţaţi nimic. Lăsaţi lucrurile să se desfăşoare în voie. Practic, trebuie să „alunecaţi” odată cu meditaţia, astfel că forţele subconştientului, alături de partea pozitivă din inconştient, să se echilibreze cât mai bine cu putinţă şi să lase loc conştientului. Acesta trebuie să avanseze cât mai mult cu putinţă pe terenul celorlalte două.

A şaptea meditaţie va avea în vedere explorarea unei păduri speciale, aflată foarte aproape de mijlocul insulei. Este meditaţia care vă va pune în conexiune cu energiile insulei prin intermediul ombilicului energetic.

Odată intraţi în meditaţie, veţi înainta rapid spre centrul insulei, unde se află o pădure mare, cu arbori semeţi. Încă de la intrare observaţi că pădurea pare să fie o entitate vie. Intraţi apoi în interiorul ei. Pe lângă păsărelele care vă încântă urechea cu ciripitul lor, în timp ce altele zboară din loc în loc, veţi observa chiar şi animale mai mari. Câte o veveriţă jucăuşă apare aproape la fiecare arbore căutând câte ceva de ronţăit, ba chiar puteţi zări şi câteva căprioare în planul îndepărtat care vă privesc cu timiditate. Însă ceea ce vă surprinde cel mai mult este senzaţia că pădurea în sine este vie. O simţiţi cu toată fiinţa voastră cum musteşte de vitalitate. Simţiţi nevoia să vă conectaţi cumva la ea, să vă hrăniţi cu energia ei.

Intraţi şi mai adânc în interiorul pădurii, până când aveţi impresia că sunteţi chiar în mijlocul ei. Aşezaţi-vă uşor pe pământul moale. Începeţi apoi să respiraţi liniştit şi ritmic. Vă cuprinde imediat o stare de pace şi echilibru interior. Rămâneţi aşa câteva minute...

Deodată simţiţi uşoare furnicături în jurul ombilicului; acestea devin din ce în ce mai puternice. La un moment dat simţiţi cum ombilicul vostru pulsează ritmic. Îndreptaţi-vă privirea spre el şi observaţi cum vibrează şi pulsează! Dintr-odată, observaţi că acesta este înconjurat de un abur lăptos care să măreşte tot mai mult. Aveţi impresia că vă creşte ceva, ca un tentacul, din zona ombilicului. Priviţi cum se măreşte tot mai mult acest tentacul! Priviţi-l cum creşte şi se îndreată spre pământ. În timp ce pătrunde în pământul moale al pădurii, vă cuprinde o emoţie plăcută, ca şi cum v-aţi fi întors acasă dintr-un lung şi obositor drum. Simţiţi cum acel tentacul pătrunde tot mai adânc în trupul pădurii. Senzaţia pe care o simţiţi este deosebit de plăcută şi de reconfortantă. În timp ce respiraţi, simţiţi cum noul vostru cordon ombilical se hrăneşte cu laptele pădurii, cu ceea ce are ea mai bun. Senzaţia pe care o aveţi este deosebit de plăcută.

Firele nevăzute, prin intermediul cărora în timpul perioadei intrauterine se hrănea întregul corp fizic, încep din nou să se regenereze în interiorul vostru. Simţiţi foarte clar cum aceste fire nevăzute, pleacă de la toate organele şi membrele corpului spre ombilic, unindu-se cu noul cordon ombilical. Simţiţi o nouă energie şi o puternică vitalitate.

În timp ce inspiraţi simţiţi că energia pădurii pătrunde în voi prin noul cordon ombilical energetic. Vizualizaţi şi simţiţi cum energia pădurii se dispersează în întreg corpul fizic. Continuaţi să vă alimentaţi astfel câteva minute bune, în timp corpul vostru emoţional resimte o stare deosebit de plăcută şi reconfortantă.

După ce v-aţi hrănit o perioadă cu energia pădurii, scoateţi din pământul moale noul cordon ombilical, folosind intenţia – instrumentul prin care vă „activaţi” noul cordon energetic, şi o readuceţi în zona ombilicului fizic. Rămâneţi apoi încă două-trei minute în liniştea pădurii, ascultând cântecul păsărelelor. Observaţi apoi murmurul din zona ombilicului, veţi simţi ceva ca o senzaţie de saţietate energetică dar şi o stare de afecţiune deosebită din partea naturii. Simţiţi ca şi cum mama Geea vă reprimeşte la sânul ei. Vă aşteapta să reveniţi la sânul ei de foarte multă vreme...

Nu uitaţi să mulţumiţi mamei Geea, dar şi pădurii, pentru că v-a hrănit cu energia ei! Simţiţi o mare bucurie interioară, deoarece ştiţi că oricând sunteţi binevenit(ă) să vă hrăniţi la sânul ei generos.

Aceasta este o meditaţie deosebit de puternică şi de eficientă, pentru refacerea energetică şi psihică. S-ar putea ca unii să simtă foarte puternic reactivarea cordonului ombilical al corpului energetic, astfel că este tentat(ă) să-l folsoească şi în natura reală. Este recomandat ca, pentru moment, acest lucru să nu fie făcut, deoarece conexiunea la energiile naturale comportă un oarecare risc. Aceste energii sunt foarte puternice şi fără o echilibrare pe corpurile fizic şi energetic, este posibil ca accesarea lor să vă creeze probleme. Reactivarea ombilicului energetic trebuie să se facă deci cu mare băgare de seamă, şi numai după ce corpul fizic este curat (alimetat sănătos) o bună bucată de vreme.

Cordonul ombilical energetic se află în stare latentă de funcţionare la toate persoanele. După ce cordonul fizic este tăiat la naştere, cordonul ombilical energetic mai funcţionează încă circa şapte ani; copilul hrănindu-se energetic în această perioadă atât cu energia vitală a mamei cât şi cu cea a tatălui. Este, de fapt, un schimb reciproc avantajos, copilul ia din surplusul părinţilor iar părinţii realizează un transfer de energie vitală pură din partea copilului (deţinută în exces de copil). După cei şapte ani ombilicul energetic intră într-o stare de "latenţă", aşteptând momentul unei reactivări.

Persoanele se sex feminin sunt mult mai avantajate, atunci când doresc reactivarea cordonului ombilical energetic, faţă de persoanele de sex masculin deoarece acest proces presupune o mai puternică implicare din punct de vedere emoţional. Iar femeile stau mult mai bine la acest capitol decât bărbaţii.

-va urma-

Meditaţii cu elementele (1)

Este de preferat ca aceste meditaţii să fie făcute seara. Acestea vor apela atât la aria subconştientului cât şi la cea a inconştientului.

Subconştientul este interfaţa cu matricea energo-informaţională, responsabilă de funcţionarea optimă a tuturor proceselor metabolice, biofizice şi energetice ale corpului nostru fizic, dar şi de procesele reglatorii dintre propriul sistem şi alte sisteme (exterioare). Tot în zona subconştientului se află şi motorul (animatorul) evolutiv, adică toate structurile energo-informaţionale cauzale rezultate din întrupările anterioare – include inclusiv reglajele karmice şi etapele programului evolutiv pentru această viaţă.

La periferia subconştientului sunt adunate blocajele mentale, reflexele psiho-mentale, automatismele, tiparele reflexive de gândire preluate din exterior etc.

Inconştientul este marele rezervor de energie psihică ancestrală. Totodată, la periferia sa sunt adunate multe energii psihice negative; astfel, această parte se mai poate numi şi zona reziduală a psiho-mentalului. Acolo sunt refulate emoţiile şi stările negative nemanifestate, precum şi sentimentele adânci, dorinţele şi visele considerate murdare, rele, nepermise de societate. Este foarte puternic legat de impulsurile de supravieţuire, de cele sexuale, de natura violentă din noi, de dorinţele de dominare. Acest strat al inconştientului trebuie curăţat de către incursiunile conştientului prin diferite tehnici de meditaţie şi introspecţie.

Meditaţiile cu elementele pot fi deosebit de puternice, deoarece se lucrează cu arhetipuri; acestea conţin pachete de informaţii şi energii care stau la baza realităţii efective.

Într-o primă etapă vă veţi construi propria voastră insulă. Nu trebuie să pătrundeţi în meditaţie din prima zi. Acordaţi-vă câteva minute pe zi pentru a construi o insulă în planul imaginar. Ea va fi situată undeva în mijlocul unui ocean. Imaginaţi-vă cea mai frumoasă insulă posibilă, cu cele mai frumoase plaje. Mergeţi în interiorul ei. Daţi drumul fanteziei... Construiţi cu imaginaţia cei mai frumoşi munţi, la poalele cărora să fie cele mai frumoase păduri, prin care şerpuiesc cele mai curate izvoare şi cad cele mai spectaculoase cascade. Puneţi şi un lac liniştit, alimentat fiind de izvoarele munţilor şi pădurilor. În locurile întinse, puneţi cele mai frumoase şi mai exotice plante, flori şi arbuşti. Fluturii, dintre cei mai frumoşi şi armonios coloraţi, vor zburda în voie, iar sunetele melodioase ale păsărelelor vor fi în armonie cu liniştea pădurilor. Simţiţi cum razele soarelui vă învăluie cu o dragoste părintească în timp ce pale de vânt vă mângâie pielea. Fiţi doar voi înşivă în această insulă. Fiţi doar voi... liberi şi fără niciun fel de restricţii.

Dacă aveţi dificultăţi cu imaginarea unui astfel de loc nu ezitaţi să vă inspiraţi din diferite surse: pagini din reviste, filme, documentare, reţeaua de Internet etc. Luati o foaie de caiet şi schiţaţi insula...

Aceasta va fi propria dumneavoastră insulă, în care puteţi face absolut tot ceea ce doriţi. Nimic rău nu vi se poate întâmpla acolo. Absolut niciun rău, indiferent de ceea ce vi s-ar putea părea că se întâmplă acolo.

În primele seri nu încercaţi să faceţi nimic deosebit, doar căutaţi să exploraţi cu mintea şi sufletul propria voastră insulă. Simţiţi pământul şi iarba moale pe care călcaţi. Simţiţi-le cum vă mângâie tălpile în timp ce călcaţi. Apropiaţi-vă de florile superbe din jur, observaţi-le, admiraţi-le culorile pastelate; aplecaţi-vă asupra lor şi mirosiţi-le. Mai faceţi câţiva paşi înainte. Aplecaţi-vă asupra altor flori... mirosiţi-le şi pe acestea. Lăsaţi-vă îmbătaţi de mirosul lor. Intraţi mai adânc în insulă, pătrundeţi în prima pădure, ascultaţi foşnetul frunzelor în bătaia vântului. Observaţi copacii din jur; observaţi unul care are fructe deosebite, cum nu aţi mai văzut până acum. Luaţi un astfel de fruct şi observaţi-l. Ce culoare are? Ce forma? Muşcaţi din el. Ce aromă are? Mai sunt şi alţi pomi fructiferi în jur?

Ieşiţi apoi din mica pădure. Dacă simţiţi nevoia lăsaţi-vă pe spate. Priviţi cei câţiva norişori de pe albastrul cerului. Atingeţi pământul cu palmele. Dacă simţiţi nevoia, sărutaţi-l cu drag. Dacă simţiţi nevoia de-a râde, râdeţi! Dacă simţiţi nevoia de-a plânge, plângeţi! Este posibili să plânge-ţi mai mult la început. Dacă se întâmplă astfel înseamnă că aveţi stratul exterior al inconştientului destul de încărcat iar aceste manifestări ar fi primele descărcări din marele rezervor de energie emoţională refulată. Dacă simţiţi nevoia să strigaţi atunci strigaţi! Dacă simţiţi nevoia să aruncaţi ci pietre, faceţi-o! Dacă simţiţi nevoia să vă urcaţi în copaci, urcaţi-vă! Faceţi ceea ce simţiţi că vă face să vă simţiţi bine.

Înaintaţi şi mai mult în interiorul insulei. Ridicaţi-vă privirea. Scrutaţi vârful majestuos al piscurilor muntoase. Priviţi către cel mai înalt pisc. Cum arată? Este ascuţit sau uşor plat. Versanţii sunt acoperiţi de arbori sau sunt golaşi. Cum arată lacul din apropiere? Ce formă are? Este întins? Mergeţi mai aproape de baza muntelui. Intraţi în pădurea de la baza sa. Simţiţi cum răcoarea pădurii vă înconjoară cu senzualitate. Priviţi câţiva copaci majestuoşi de la baza piscului. Cum arata? Megeţi acolo şi atingeţi câţiva dintre ei. Mergeţi mai mult în interiorul pădurii de la baza muntelui. Opriţi-vă pentru câteva clipe, şi ascultaţi cântecul păsărelelor. Apoi continuaţi să mergeţi mai departe. Începeţi să urcaţi muntele. Din când în când opriţi-vă şi priviţi în jur. Cum este drumul? Sunt stânci în jur. Drumul este împresurat de pietre sau este o cale uşoare?

Într-o primă etapă – la primele meditaţii, este bine să vă familiarizaţi cu propria insulă. Faceţi scrutări de orizont şi priviţi insula din toate unghiurile posibile. După două-trei meditaţii în care vă plimbaţi de voie, veţi începe să exploraţi cele patru elemente din insulă. Prin urmare, meditaţiile se vor avea un caracter aparte.

A.    Elemenul pământ:

În cadrul elementului pământ se va avea în vedere explorarea piscurilor muntoase, a unor formaţiuni de stânci, precum şi a pădurilor. Este bine să aveţi în vedere cel puţin 3 piscuri muntoase. Primul explorat va fi cel mai înalt de pe insulă; acesta va fi golaş şi va necesita un efort serios pentru a-i atinge vârful; cel de-al doilea pisc (următoarea meditaţie) va fi mai puţin înalt însă va avea o frumoasă şi misterioasă peşteră; al treilea pisc va fi asemănător cu un platou, în care veţi descoperi ruine deosebit de interesante. A patra zi veţi explora una dintre păduri, într-a cincea veţi explora pământul neted şi plaja, într-a şasea zi veţi explora nişte stânci cu forme atipice, iar într-a şaptea zi veţi  explora o pădure deosebită. Meditaţiile vor dura 20-30 minute, maxim 40.

La prima meditaţie, când veţi explora cel mai înalt vârf muntos, va trebui să ţineţi seama de parcursul drumului, să observaţi toate etapele urcării, să aveţi în vedere chiar şi momentele de respiro. Nu este recomandat să „zburaţi” direct spre vârful muntelui. Din când în când vă veţi întoarce privirea spre insulă şi o veţi admira în toată frumuseţea ei. Ajunşi în vârf, în cele din urmă, vă veţi bucura de ceea ce veţi vedea. Insula, în toată măreţia ei, este acum la picioarele voastre. Lăsaţi-vă mângâiaţi de adierile răcoroase în timp ce oboseala dispare ca prin minune. Încercaţi apoi să simţiţi muntele. Atingeţi-l cu palmele... simţiţi cum fiori de energie vă străbat vârfurile degetelor în timp ce atingeţi vârful muntelui. Puneţi amândoua palmele pe pământ şi lăsaţi energia muntelui să vă încarce. Respiraţi odată cu palmele. Apoi, încercaţi să simţiţi muntele cu tălpile picoarelor. Procedaţi la fel ca înainte. Lasaţi energia muntelui să vă hrănească prin intermediul tălpilor. Respiraţi odată cu tălpile...

Cel mai înalt munte al insulei vă va furniza energia vital-telurică. Prin intermediul acestei meditaţii veţi realiza o conexiune la energiile subconştientului şi inconştientului. Aceste energii sunt extrem de puternice şi trebuie să fiţi cu mare băgare de seamă ce veţi face cu ele. Este recomandat să luaţi atâta energie cât aveţi nevoie în perioada următoare.

Dacă atunci când aţi „construit” insula v-aţi imaginat şi un vulcan activ, atunci lucrurile devin ceva mai interesante, deoarece va trebui să exploraţi gura vulcanului. Aici este vorba de accesarea altor energii, care sunt extrem de puternice. Vulcanul este arhetipul focului terestru primordial, creator de element pământ. Explorarea vulcanului va alimenta cu energii puternice pe cei care au în programul evolutiv sarcina de a construi ceva în viaţă. Fie că este vorba de ridicarea unei companii, fie că vor construi o mişcare (civilă, politică etc.), sau poate că vor fi înaintemergătorii pentru un domeniu anume, cei care şi-au ales de la început un vulcan în peisajul insulei vor trebui să fie atenţi la forma vulcanului, la curgerea lavei, la formele pe care le-a lăsat lava, şi dacă aceasta curge spre mare mărind astfel insula, sau se opreşte în interiorul insulei.

Pentru următoarea meditaţie se va avea în vedere al doilea munte. În timp ce-l urcaţi veţi descoperi o crăpătură undeva la mijlocul său. Vă apropiaţi în scurt timp de respectiva crăpătură şi descoperiţi imediat că este vorba de o peşteră. Descoperirea vă face şi mai curioşi, astfel că veţi dori să o exploraţi de îndată.

La început nu prea aveţi ce să vedeţi deoarece este întuneric. Pătrundeţi totuşi cu mult curaj în interiorul întunecat al peşterii. Ştiţi că nimic nu vă poate face rău în acea insulă, nici măcar dacă aţi cădea în gol sau dacă s-ar prăbuşi muntele peste voi. Vă simţiţi în totală siguranţă în peşteră, ca de altfel peste tot în interiorul insulei. Cereţi mental să fie lumină! Spuneţi-o clar şi răspicat, ca şi cum ar fi un ordin care trebuie să fie executat. Veţi observa apoi cum câteva cristale se aprind asemenea unor becuri, emiţând o lumină caldă, plăcută. Peştera îşi arătă acum primele imagini... Priviţi în jurul vostru. Cum arată stalactitele şi stalagmitele? Priviţi forma pereţilor. Mergeţi mai adânc în peşteră. La un moment dat veţi descoperi ceva, ca o încăpere circulară, luminată şi mai puternic de cristalele din pereţi. Este prima dintre încăperile circulare ale peşterii. Ce vedeţi acolo? Sunt alte obiecte, cristale, pietre cu forme ciudate? Poate observaţi şi inscripţii pe pereţi; poate găsiţi oseminte... Mergeţi apoi spre mai adânc în peşteră. Veţi descoperi alte încăperi circulare. Ce se află acolo? Cum vă simţiţi? Atingeţi pereţii, obiectele, cristalele...

Peşterea este genul de arhetip care ajută să ne descoperim părţile necunoscute ale subconştientului sau inconştientului. Dacă v-aţi gândit că daţi peste lilieci, gândaci, păianjeni sau peste roci cu forme ascuţite, tăioase, atunci va trebui să treceţi peste toate acestea fără pic de frică sau de repulsie. Ele sunt prezente numai la gura peşterii. Dacă vin spre voi, vă înconjoară sau vă deranjează mai mult timp prezenţa lor, atunci ele reprezintă temeri, frici, repulsii, dar dacă scăpaţi repede de ele, atunci înseamnă că sunt pur şi simplu conexiuni cu informaţiile din lecturi diverse sau cu documentarele pe care le-aţi privit la televizor cu privire la peşteri.

Unii s-ar putea să aibă parte de surprize în interiorul peşterilor. Pot descoperi instalaţii de recepţie şi comunicare,  sau chiar staţii de teleportare spre alte zone ale insulei. Posibilităţile sunt nenumărate. Este recomandat ca, pentru început, să exploraţi doar părţile „naturale” ale peşterii, şi mai apoi aspectele mai exotice sau fanteziste. Unii vor descoperii un mic pârâu în interior, alţii nu vor fi atraşi de această idee.

În următoarea meditaţie (a treia) veţi explora un platou muntos de înălţime medie. În timp ce vă apropiaţi de acel platou, veţi fi uimiţi să găsiţi ruinele unei aşezări pierdute de vreme. Veţi simţi imediat o atracţie extraordinară, şi veţi dori să exploraţi acele ruine antice. Ajungeţi în cele din urmă la ele. Ce emoţii vă cuprind când le priviţi? Pare să fi fost o aşezare mai mică sau se observă ruinele unui oraş mare? Sunt rămăşite de palate sau grămăjoare şi resturi de pietre pentru construcţiile simple? Observaţi ceva ce seamănă a drum public, piaţă, sau arenă? Mergeţi mai adânc in interiorul ruinelor. Apropiaţi-vă de rămăşiţele primului palat şi intraţi în interior. Mintea vă este cuprinsă de flash-uri. Lăsaţi-le să se manifeste în voie! Ce imagini sunt? Pare să fi fost, cândva, o lume grandioasă în aceste locuri? Priviţi palatul în toată măreţia sa! Este înconjurat de o grădină sau nu? Priviţi-i coloanele imense de la intrare şi scările masive şlefuite. Ce sentimente vă cuprind privindu-le? Simţiţi imediat nevoia să exploraţi interiorul! Pătrundeţi apoi înauntrul palatului. Cum arată marea sală de la intrare? Ce sculpuri sunt în jur? Cum este podeaua? E din lemn sau din marmură? Sunt motive geometrice curbe, drepte sau sunt combinate? Este lume în jur sau sunteţi singur?

Veţi continua să exploraţi apoi restul palatului. Simţiţi la un moment dat un murmur în interiorul palatului într-una din camerele de la nivelul superior. Urcaţi scările spiralate şi intraţi în sala din unde vine murmurul. Acolo observaţi mai multe persoane, îmbrăcate precum aristocraţii antici, discutând jovial despre diferite subiecte. Parcă vi se pare că vedeţi figuri cunoscute, de bărbaţi şi femei, iar unii dintre ei vă salută respectuos. Intraţi apoi în discuţie cu ei...

Ieşiţi apoi din palat şi continuaţi să exploraţi împrejurimile. Privirea vă este atrasă de o grădină superbă, plină de ronduri etajate. Simţiţi imediat nevoia de a vă plimba prin grădină. Totul pare să fie în armonie în acea grădină. Priviţi cum sunt aranjate straturile de flori, după soi şi culori. Este animată atmosfera din grădină? Sunt oameni, copii sau animale în jurul vostru? Observaţi cum peste tot sunt sculpturi superbe, înfăţişând îngeri, copii, diverse personaje şi animale. Fântânile arteziene sunt făcute din marmură roz, verde şi albă. Exploraţi cât mai multe alei din superba grădină.

Închideţi apoi ochii şi staţi câteva secunde astfel. Când îi deschideţi veţi reveni la ruine. V-a plăcut călătoria în timp şi veţi mai dori să reveniţi acolo. Ştiţi că veţi mai avea atât de multe de descoperit!

Ruinele sunt arhetipul trecutului; explorarea acetor locuri pline de simboluri specifice, facilitează conexiuni puternice cu vieţile noastre trecute. Explorând aceste ruine, şi retrăind evenimentele trecute, vom accesa puterile, talentele, aptitudinile avute în vieţile anterioare.

În următoarea meditaţie (a patra) veţi explora cea mai mare şi mai frumoasă pădure din insulă. Veţi repera imediat pădurea respectivă, apoi veţi alerga spre ea precum un copil aleargă spre locul preferat de joacă. Ajungeţi la marginea pădurii şi vă opriţi pentru a admira arborii majestuoşi de la margine. Răcoarea şi aerul pur al pădurii vă îmbujorează faţa, iar pielea se încreţeşte de vitalitatea din jur.

Intraţi şi exploraţi pădurea. Opriţi-vă pentru câteva clipe şi ascultaţi simfonia păsărelelor. Dacă simţiţi nevoia să staţi jos, staţi; dacă doriţi să vă întindeţi, întindeţi-vă. Dacă vedeţi fructe de pădure, luaţi şi gustaţi din ele. Ridicaţi-vă şi mergeţi mai departe spre interiorul pădurii. Observaţi plantele din jur; în timp ce mergeţi ascultaţi foşnetul frunzelor de sub tălpile voastre. În scurt timp veţi da peste un izvor cu apă cristalină. Veţi dori să beţi din apa izvorului, şi vă veţi apleca să luaţi, unindu-vă amândouă palmele. Veţi gusta din apa izvorului şi o veţi simţi ca şi cum ar fi o apă vie. În fapt, aşa şi este; o veţi simţi cum vă mângâie corpul şi sufletul. Este atât de tonică şi de plăcută la gust încât veţi dori să beţi continuu din ea. Sunetul făcut de izvor vă îndeamnă să vă întindeţi puţin lângă el pentru a vă alinta urechile. Veţi asculta melodia cristalină şi jucăuşă a izvorului circa două-trei minute. Simţiţi că aveţi o energie şi o vitalitate ieşită din comun. Veţi trece apoi dincolo de izvor şi imediat vi se arată o mică poieniţă, învelită de o iarbă moale şi deasă, şi presărată cu multe flori multicolore. Zeci de fluturi, dintre cei mai frumoşi coloraţi, mici şi mari, zburdă în minunata poieniţă, iar câteva gâze îşi fac şi ele simţită prezenta la urechile voastre. Simţiţi imediat nevoia să vă aşezaţi pe iarba moale şi să urmăriţi minunatul peisaj din faţă. O veţi face pentru două-trei minute. În acest timp concentraţi-vă asupra zborului făcut de câţiva fluturi; urmăriţi câteva secunde bune zborul ştrengar făcut de fiecare fluture în parte.

La un moment dat vă ridicaţi şi simţiţi că privirea este strasă de o cabană micuţă , dincolo de poiană. Vă apropiaţi uşor de ea. Ce sentimente aveţi când o priviţi? Vă aduce aminte de ceva? Ce formă are cabana? Observaţi că că uşa este descuiată. Intraţi înauntru. Ce vedeţi? Priviţi în cameră...

Despre ceea ce veţi decoperi în cabană... fiecare poate avea propria poveste, deoarece fiecare om este unic în felul lui. Poate descoperi un bătrân sau un copil, poate că acolo va da peste un ghid spiritual. Poate că îl găseşte în vârful primului munte, sau poate că îl întâlneşte în peşteră. Fiecare cum simte. De fapt, ghidul spiritual poate fi întâlnit cel mai bine în pădure, deoarece pădurea este o chintesenţă a elementelor. Puteţi întâlni un ghid pentru fiecare element şi subelement în parte. Poate că în cabană veţi da peste zâna pădurii, sau peste gnomi (elementalii pământului). Lăsaţi meditaţia să vă conducă! Dacă aţi muncit în primele zile cu celelalte meditaţii, şi sunteţi dornici de a continua, fără să realizaţi veţi fi ghidaţi în aşa fel încât să mergeţi în locul unde se află ghidul vostru.

Poate că, pentru cei mai mulţi, prin aceste meditaţii îşi vor întâlni primul ghid spiritual. Poate să fie bătrân, poate să fie tânăr, poate să fie înger, poate să fie de altă rasă, altă culoare sau chiar să nu fie de pe pământ. Când îl veţi întâlni prima oară, nu trebuie să vă fie teamă, ruşine, sau să aveţi vreo reţinere. Va radia mereu iubire şi bună dispoziţie. S-ar putea să vă spună cum îl cheamă sau nu (caz în care numele ghidului nu poate fi pronunţat de gura omului). În acest caz poate îi veţi da voi un nume; va fi cu siguranţă încântat de numele vostru.

Încercaţi apoi să intraţi în discuţie cu ghidul vostru. Spuneţi la început câteva cuvinte despre voi: ce anume vă place, ce vă displace, pe cine iubiţi, ce dureri aveţi în suflet, ce vise aveţi etc. La început vă va pune întrebări simple. Apoi, este foarte probabil să vă roage frumos să-l urmaţi într-un loc special în pădure. Mergeţi cu el şi vedeţi despre ce anume este vorba. Sau poate că are câteva mesaje importante să vă spună, despre ceea ce faceţi în viaţa de zi cu zi, sau despre ceea ce aveţi de gând să faceţi. Dacă suferiţi de vreo boală anume întrebaţi-l dacă poate să facă un leac pentru dumneavoastră din marea bogăţie de plante pe care o are pădurea. Când îl veţi mai vizita vă va oferi din poţiunea pregătită de el. Veţi simţi în viaţa de toate zilele că vă face bine. Poate chiar să vă vindece de respectiva boală dacă veţi lua de mai multe ori medicamentul acela naturist şi veţi urma sfaturile lui.

Dacă aveţi alte probleme de rezolvat, cum ar fi cele legate de partea sentimentală, de relaţiile cu prietenii, şefii şi/sau subalternii, nu ezitaţi să-l întrebaţi. Răspunsurile ghidului vor fi simple şi la obiect. La fel, dacă este vorba de prosperitate materială.

La sfârşit, ghidul vă va conduce către o altă căbănuţă, construită de el şi făcută special pentru dumneavoastră. În ea veţi intra singuri şi va fi locul dumneavoastră special din pădure.

Meditaţia cu pădurea este deosebit de importantă, nu numai pentru că veţi întâlni primul dumneavoastră ghid (sau poate că este al doilea, ori al treilea), dar mai ales pentru că pădurea este arhetipul copilăriei. Pădurea este patria zânelor, a spiriduşilor, a unicornului, a locului magic din noi înşine. Este foarte important să aveţi „socotelile” încheiate cu copilăria, în sensul de-a elibera absolut orice fel amintire neplăcută legată de ea. Meditaţia cu pădurea vă va ajuta dacă aveţi de „încheiat conturi” cu copilăria.

 - va urma -

ARBORELE VIETII DACIC (6)

5. Manifestarea

După cum se poate observa din schema arborelui sacru dacic, această sferă este legată de „cele de jos” numai prin intermediul sferei Armonie.

În cadrul acestei sfere, Tăria şi Blândeţea (sferele laterale) trebuie să fie într-un foarte bun echilibru; aceasta înseamnă că se merge pe cunoaşterea şi controlul corect al realităţii, în funcţie de necesitate, echilibru şi aspiraţie.

În plan exterior această sferă reprezintă baza matricei energetice a universului fizic. Ea susţine triadele în manifestare.

Ghizii mi-au transmis că trei simboluri (puse împreună) care ar caracteriza această sferă: două „stele ale alui David” (una de culoare roşie – stânga, şi alta de culoare albastră – dreapta), şi o formă asemănătoare clepsidrei (de culoare aurie).

Pentru iniţiaţii daci, triadele erau extrem de importante. După cum am spus în Misterele Şcolii Zamolxiene, cele mai importante triade erau: minte-trup-suflet, gând-cuvânt-faptă, intenţie-imagine-emoţie.

Simbolul auriu, cel în care vârfurile triunghiurilor se intersectează în centrele geometrice, este şi simbolul omului perfect, care întruchipează nu doar echilibrul elementelor ci şi faptul că omul, ca făptură perfectă, este creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu.

Mi s-a transmis că în spiritualitatea orientală (indiană) această sferă este reprezentată de Tripura Sundari – sfera care guvernează atât planul fizic cât şi cel astral şi spiritual, într-o deplină armonie.

Şcoala spirituală zamolxiană punea mare preţ pe triada intenţie-imagine-emoţie, considerând-o ca fiind „sămânţa” celorlate triade. Această triadă este atinsă doar prin depăşirea dualităţii şi conştientizarea clară a faptului că omul este un spirit care deţine un vehicol fizic (corp), şi nu invers. Cât timp omul consideră că este un trup care conţine un spirit este încă supus legilor dualităţii (din spaţiul considerat 3D).

Această sferă, este „atinsă” doar atunci când planul fizic este foarte bine înţeles, iar aceasta presupune că omul nu mai este este dominat de materie. O experimentează, se foloseşte de ea ca instrument sau ca ajutor, dar nu mai este în niciun fel legat de materie. Odată atinsă această sferă (este o stare de conştiinţă, ca de altfel fiecare sferă în parte) dispare orice condiţionare legată de partea materială şi, indirect, de aspectele duale specifice planului material.

Tăria este sfera care determină „curgerea” şi „distribuţia”. Este vorba aşadar de o dinamică a manifestării, de poziţie, proporţie, durată de manifestare, direcţie, intensitate, etc. Fie că este vorba de manifestarea fizică, psihică, energetică, mentală sau spirituală, această sferă presupune a lucra cu instrumente care pot schimba oamenii, evenimentele, situaţiile.

Această sferă este sinonimă cu disciplina, forţa, duritatea. Avem nevoie de a fi disciplinat cu noi înşine (cele două sfere ale coloanei din interior) dar şi în ceea ce priveşte exteriorul (cele două sfere ale coloanei din exterior).

Fără o disciplină riguroasă omul nu îşi poate dezvolta capacităţile, nu îşi poate cizela talentele înnăscute şi nici nu poate primi responsabilităţi. Omul îşi dezvoltă capacităţile atât în formele clasice de învăţare (şcolile diverse) cât şi din experienţa vieţii de zi cu zi.  Şcoala zamolxiană îmbina optim învăţatura clasică (de la învăţător la discipol) cu cea obţinută din experienţă. În mod direct, discipolii învăţau cum să-şi dezvolte propriile puteri interioare (şi să le aplice), apoi învăţau despre puterile exterioare (elementale, lunare, solare, vital-telurice, celeste), precum exista şi şcoala experienţei (şcoala vieţii), deprinsă în numeroasele coborâri în comunităţile de oameni. Îmbinau aşadar teoria cu practica. Cunoaşterea este importantă dar înţelepciunea vine din combinaţia acesteia cu experienţa (folosind judecata şi simţirea).

Tăria lucrează cu forţele naturii, cu forţele oamenilor, cu legile universale, şi foloseşte mai mult puterile minţii.

Blândeţea este sfera care lucrează mai mult cu manifestările sufletului. Spre deosebire de sfera Tărie, aceasta linişteşte, mângâie, ocroteşte. Este atât iubire feminină cât şi masculină; apelarea la ea aduce protecţie în calea evoluţiei spirituale. Protecţia este necesară din cauza neştiinţei despre puterile care şălăşluiesc în noi şi în jurul nostru.

Învăţătorii zamolxieni trebuiau să se asigure că discipolii cunoşteau foarte bine aceste două sfere înainte de a primi cunoştinţe despre folosirea multiplelor puteri. Tehnicile diverse, prin care erau accesate puterile naturii, în special cele elementale, lunare, şi solare, erau oferite numai după ce aceştia dovedeau că folosesc cu mare atenţie şi bună cumpătare puterile minţii, puterile sufletului şi cele ale grupurilor.

Degeaba erau oferite formulele de accesare ale puterilor elementale, solare sau lunare dacă nu erau stăpânite puterile omului (puterile minţii, ale sufletului şi ale grupului). Aceeaşi greşeală se repetă până în ziua de azi. Accesarea puterilor se face ierarhic, asemenea energiilor. Puterea este energia dispusă după voinţă. Energiile sunt accesate de jos în sus. De aceea, este deosebit de greu să poţi folosi energiile corpului eteric (vital energetic) dacă organismul fizic este dereglat sau bolnav. Nici lumina nu poate pătrunde într-o apă tulbure. Iar curăţenia trupului este dată de sânge, şi sângele se curăţă începând cu sistemul digestiv (alimentaţie sănătoasă). Apoi se curăţă sistemul nervos şi mintea; după care se pot accesa alte energii (mai puternice). Forţarea în accesarea energiilor poate aduce dezechilibru (fizic şi psihic), boală (fizică şi psihică).

6. Metacunoaşterea

Toţi zamolxienii aveau să facă paşi în sfera aceasta însă foarte puţini primeau şi darul metacunoaşterii. Primirea acestui dar venea prin ceea ce numim „Graţia Divină” şi determina ceea ce în mediile spirituale asiatice se chemă „iluminare”, adică totala detaşare de lumea înconjurătoare şi certitudinea că viaţa este un mirific dans al luminii divine.

Pentru a ajunge aici trebuia să fi eliberat de toate legăturile cu materia, de legăturile cu familia şi cei apropiaţi, chiar şi de legăturile cu alţi discipoli sau învăţători. Nu era o formă de solitudine forţată ci eliberarea de legăturile sufleteşti care ar fi determinat „înlănţuirea” şi revenirea la puterea materiei. Practic, trebuiau să treacă prin absolut toate sferele arborelui sacru.

Metacunoaşterea este reprezentată de o spirală violetă pe fond argintiu. Spirala este forma geometrică prin care se face legătura dintre finit şi infinit. Este considerată ca fiind fractalul perfect.

Pentru a primi darul metacunoaşterii, trebuia parcurs un anumit traseu din natură. Discipolul nu era ghidat decât de simţurile interne, dezvoltate pe parcursul anilor (de fapt, pe parcursul mai multor vieţi). Dacă nu avea dezvoltate aceste simţuri, nu putea auzi chemarea acestei sfere. În realitate, prin parcurgerea traseului trebuia să se realizeze o perfectă rezonanţă între energiile interne şi cele din natură. După ce parcurgea respectivul traseu, în care simţea că zboară efectiv cu minunile pământului, ajungea într-un loc special, care era unic. Era unic deoarece era locul perfect pentru el! În acel loc, atât energiile pământului (energiile elementale, telurice, electro-magnetice, ale regnului mineral şi vegetal) cât şi energiile Cerului (energiile planetare, solare, lunare, constelaţionale) erau astfel distribuite încât doar cu energiile discipolului respectiv era formată o perfectă complementaritate. Fiecare discipol avea propriul său loc, pe care trebuia să-l găsească, fiind ghidat doar de propriile simţuri subtile.

Trebuie spus că nu degeaba mi s-a revelat să trec forma spiralei Fibonacci în cadrul acestei sfere. Discipolii găseau aceste puncte, în care se simţeau „întregiţi” cu Universul chiar în aria proiecţiei benzii energetice a vortexului anahatei planetare, şi cu precădere în apropierea uneia din cele patru puncte de legătură cu pământul (Rarău, Ceahlău, Bucegi, Retezat).

Deşi fiecare discipol avea să găsească în cele din urmă propriul lui loc unic, nu toţi aveau parte de „darul metacunoaşterii. Reîntregirea cu Universul era o stare care avea să fie cunoscută de toţi, însă nu toţi nu suportau vibraţiile înalte ale acesteia pentru mult timp.

Ieşirile sufletului din trup erau destul de dese în această perioadă, astfel că discipolii intrau în legătură directă cu Zamolxe, cu vechii învăţători, cu alte entităţi superioare.

Cei care primeau darul metacunoaşterii deveneau, asemenea lui Hermes, mesageri atât ai zeilor Pământului cât şi ai zeilor Cerului. În fapt, era vorba de deschiderea a numeroase portaluri între discipol şi lumile superioare. Acestea se făceau prin intermediul benzii energetice sacre, prin care inima pământului primeşte energie din Univers. Aceste portaluri erau cu mult mai puternice decât ceea ce acum se numeşte chanelling. Prin aceste portaluri, se puteau primi nu doar informaţii, dar se şi puteau infuza energii din universurile cauzale. Se puteau primi chair şi „elixire” energetice astfel ca viaţa să nu-i fie luată din trup decât numai la propria sa voinţă.

Nu sunt multe de spus despre această sferă deoarece se lucrează cu energii şi stări deosebit de elevate, iar cuvintele nu ajută mai deloc la înţelegerea lor. Pentru a fi înţelese, ele trebuiesc trăite...

Prin această sferă (stare de conştiinţă) se deschideau porţile înţelepciunii şi înţelegerii divine. Înţelepciunea divină şi înţelegerea divină nu sunt un atribut al cunoaşterii omului; ele vin prin învăluirea vibraţională (adumbrire) a divinităţii. Când avea loc un asemenea eveniment, discipolul (transformat în învăţător) îşi pierdea pentru moment individualitatea. Devenea una cu Pământul, cu Cerul şi stelele sale, cu zeii. Când învăluirea se retrăgea, îşi recăpăta individualitatea, dar rămâneau totuşi urme ale acestei vibraţii extraordinare. Prin aceste urme se cunosc înţelepţii (maeştrii) tuturor civilizaţiilor.

Sferele Înţelepciune şi Înţelegere formează conştienţa şi conştiinţa superioară. Conştienţa este o stare vibraţională specifică fiinţelor vii. Ştiinţa clasică clasifică conștiența în trei tipuri:

1. Conștiența elementară – asigură nivelul de veghe, de vigilență, de prezență temporo-spațială (al cărei substrat neurofiziologic este prezent atât la om, cât și la animale);

2. Conștiența operațional-logică în care procesele intelectuale, perceptuale și de gândire au coerență și reflectă realitatea în mod real;

3. Conștiența axiologică, de opțiune pentru anumite valori în funcție de criteriile sociale.

Conştienţa este reprezentată de totalitatea receptorilor de care dispune omul, deci este direct legată de percepţie. Când vorbim de percepţie, nu vorbim numai de cele cinci simţuri (olfactiv, gustativ, tactil, auditiv, vizual) alături de percepţiile astralului (senzaţiile, emoţiile, sentimentele), ci şi de percepţiile corpurilor superioare, în speţă de percepţiile corpului mental şi cauzal.

Zona mentală este cea de la care ne diferenţiem în mod clar de regnul animal. La nivel evolutiv, omul se află între regnul animal şi cel pe care îl numim îngeresc. Aşa cum cele cinci simţuri senzitive sunt considerate ca fiind simţurile de bază pentru fiinţele regnului animal, tot aşa, simţurile corpului mental şi cauzal, sunt considerate ca fiind simţurile de bază pentru fiinţele regnului îngeresc. În mod cert, fiinţa umană este înzestrată cu absolut toate instrumentele anatomice, energetice şi spirituale, pentru a depăşi chiar şi regnul îngeresc. Prin structura sa, fiinţa umană, are un potenţial extraordinar, potenţial pe care foarte puţini îl pot intui. Dar, după cum se poate observa, fiinţa umană poate coborî chiar mai jos de pulberea pământului.

Conştiinţa reprezintă sfera de cuprindere şi potenţialitate a conştienţei. Ea este modelată atât de factorii perceptibili din realitatea fizică, cât şi de formele cele mai înalte de concepţie pe care un om le poate atinge la un moment dat în evoluţia sa. Conştiinţa este formată din mai mult „straturi”. Ultimul strat al conştiinţei este cel al Sinelui Divin. Este imaginea omului reflectată de oglinda divină. Privind în această oglindă divină, omul poate redescoperi adevăratele potenţialităţi ale planului fizic, energetic, emoţional, mental, spiritual.

Conştienţa şi conştiinţa sunt interdependente. Conştienţa este de fapt „secţiunea” conştiinţei la momentul acum. Aşadar, dezvoltarea şi rafinarea conştienţei determină şi schimbări ale conştiinţei.

7. Sursa este însăşi întruchiparea Focului Viu, coborârea în trup a Divinităţii.

Această sferă vine să confirme faptul că fiecare om are în interiorul lui o fărâmă din Focul Viu, din care se trag toate cele de pe pământ. Omul are datoria să conştientizeze cât mai des cu putinţă că este în primul rând o părticică din marele Foc Viu, şi doar apoi că este un trup format din elementele pământului.

Este reprezentată de un soare cu opt raze, de culoare aurie.

Pentru a simţi atingerea sursei, fiecare discipol trebuia să-şi cunoască potenţialul maxim, adică ceea ce acum am spune a fi una cu Sinele Divin. Cele mai înalte stări posibile, cele mai mari potenţialităţi pe care un om şi le poate imagina, cele mai înălţătoare trăiri şi sentimente de iubire pe care le poate trăi un om, cele mai frumoase idealuri pe care un om şi le poate imagina, cele mai minunate visuri etc., toate acestea caracterizează o mică parte din ceea ce numim Sinele Divin. Fiecare discipol medita la aceste aspecte, fiind ca o hrană spirituală pentru el. În timpul acestor contemplaţii asupra Sinelui Divin, câte o Rază a Sursei îi străpungea conştiinţa.

Între învăţători şi discipoli nu existau niciun fel de discuţii cu privire la Sursă. Se considera că Focul Viu nu trebuie pângărit de cuvintele omeneşti, şi nici măcar nu trebuia adus în gând dacă în ziua respectivă discipolul nu se considera suficient de pur. Relaţia cu Sursa – Focul Viu era una cu totul specială şi avea loc într-o solitudine totală, pe cât posibil cât mai departe de grupul de discipoli. Unii discipoli simţeau cu multe zile înainte faptul că sâmburele de Foc Viu din inima lor avea să-i trimită un murmur divin, astfel că plecau fără niciun fel de pregătire prealabilă. „Şoaptă divină” venea la rândul ei cu o „atingere magică”.

Când avea loc „atingerea magică” dicipolul simţea că primeşte cel mai preţios dar cu putinţă. Stările deosebite pe care acesta le simţea, datorate atingerii Sursei, nu puteau fi uitate niciodată de către tânărul discipol, fiind o inepuizabilă sursă de iubire, putere, înţelepciune.

Dacă sfera Metacunoaştere oferă înţelepciunea Întregului, Sursa poate oferi chiar o perspectivă dincolo de ceea ce este Creat. În Cabala iudaica, dincolo de Keter (echivalentul pentru Sursă) se află Ain, Ain Sof, Ain Sof Aur, sau Vid nemărginit, Infinit, Lumina Infinită.

Prin Sursă se primea o altfel de lumină, o lumină vie, a cărei atingere transformă totul în viaţă. Este legată de sferele Înţelepciune, Înţelegere, Logos Divin, Lumină Divină, numai prin această lumină vie. Prin ea, înţelepciunea şi înţelegerea cresc asemenea unei flori divine.

Sursa este primul „strat” din ceea ce noi numin Dumnezeu. Este Omniscienţă (atotcunoaştere), Omnipotenţă, Omniprezenţă. Sursa oferă cele trei atribute ale Divinului, anume:

·         Putere Infinită

·         Iubire Infinită

·         Înţelepciune Infinită.

- Următoarea postare va fi în jurul datei de 15 august. Vă doresc o vară minunată! 

ARBORELE VIETII DACIC (5)

4. Armonia

Această sferă este considerată ca fiind cea mai importantă din cadrul arborelui sacru dacic, deoarece armonia este cheia oricărei evoluţii, din toate punctele de vedere. Este legată de toate sferele arborelui. Echilibrul este esenţial pe orice plan!

Fiecare poate şti dacă este în armonie sau nu. Este nevoie doar de puţină sinceritate. Important este să înţeleagă faptul că armonia este o stare interioară şi că nu are de-aface cu exteriorul, sau cu ceilalţi. Primul pas în atingerea armoniei interioare este de a accepta realitatea, exact aşa cum este ea în momentul de faţă. Fie că ne place, fie că nu ne place, realitatea din exterior este reflexia interiorului, iar primul pas în schimbarea ei se poate face în condiţiile în care este acceptată, indiferent cum se prezintă ea. Odată acceptată realitatea înseamnă că s-a realizat o punte solidă între interior şi exterior. Egoul este responsabilul principal pentru percepţia greşită a realităţii, interpunându-se între lumea interioară şi cea exterioară, creând astfel iluzia că sunt lumi total diferite.

Este simbolizată de o floare cu 12 petale, reprezentând atât floarea vieţii cât şi fructul vieţii.

Floarea vieţii este un simbol ancestral, venit tot prin filieră atlantă, şi este răspândit în aproape toate marile culturi şi civilizaţii ale lumii.

Atât floarea vieţii cât şi sămânţa vieţii, sunt formate din 13 cercuri (două rânduri de câte şase plus cercul în mijloc).

Aşadar, secretul libertăţii, secretul abundenţei, secretul deţinerii şi folosirii puterii, secretul unei sănătăţi perfecte, secretul unor relaţii perfecte (atât cu sine cât şi cu ceilalţi), secretul fericirii este atingerea armoniei.

Cea mai mare greşeală a oamenilor este să alerge după prosperitate materială, după relaţii perfecte sau după putere, nerealizând că toate acestea sunt, pur şi simplu... efecte. Chiar dacă obţin ceva, din aventura în zona efectelor, (şi doar prin mari eforturi) nu vor găsi fericirea pentru că secretul fericirii constă în atingerea armoniei.

Totuşi, se pun următoarele întrebări: Ce este armonia? Cum ne dăm seama că suntem în armonie? Ce putem face pentru a fi în armonie?

Putem spune că un om este în armonie atunci când are o sănătate perfectă, când abundenţa materială este pentru el o normalitate, când are relaţii minunate cu familia şi cu cei din jur, când tot ceea ce începe duce la bun sfârşit, când nu are niciun fel de restricţie în ceea ce priveşte gradul de libertate, de mişcare, de relaţionare, etc.

Solidele platonice si floarea vietii

Când se acceptă responsabilitatea asupra propriei noastre vieţi putem spune că s-a făcut primul pas în atingerea armoniei interioare. Nicio condiţie exterioară nu are voie să perturbe echilibrul interior. Nici sărăcia, nici bogăţia, nici democraţia, nici dictatura, nici alte condiţii geopolitice, nici culoarea pielii, nici religia, nici şcoala, nici mediul socio-economic. Toate acestea sunt efecte, iar dacă le trăim (într-un fel sau altul) este pentru că noi suntem cei care le-am creat. Dacă nu le-am creat, sau dacă ne-am născut în aceste condiţii, este pentru că ele creează condiţiile potrivite pentru noi, pentru a evolua în mod optim, conform programelor noastre evolutive. Exteriorul poate oferi anumite condiţii, poate ajuta în unele probleme, dar atingerea armoniei interioare depinde numai şi numai de noi.

Exteriorul este reflexia interiorului!

Floarea vieţii şi cubul Metraton

Următorul pas constă în realizarea faptului că starea de armonie interioară presupune o bună „aranjare” a energiilor fizice, emoţionale şi mentale.

Arborele sacru dacic ne oferă o imagine de ansamblu legat de cum ar trebui să arate armonia în viaţa noastră. Cei mai mulţi ar fi tentaţi să caute la sfera „Planul fizic” şi să atragă de partea sa cât mai multe bunuri materiale, crezând că fericirea depinde în principal de partea materială. Dar abundenţa este strâns legată de dinamică, iar dacă nu există dinamică atunci nu există nici abundenţă. Dinamica (mişcarea care se percepe cu simţurile fizice) este strâns legată de energie (mişcarea subtilă). Sfera evoluţie presupune, într-o primă etapă, dinamica individuală în cadrul energiilor care leagă interiorul de exterior, deci între om şi natură. Toate acestea ne determină planul nostru material, deci şi abundenţa.

Fiecare sferă centrală se raportează atât la relaţia cu noi înşine (sferele de pe stâlpii din interior) cât şi la relaţia cu exteriorul (sferele de pe stâlpii exteriori).

Cele patru sfere din dreptul sferei Armonia (două din stânga şi două din dreapta) reprezintă atât sistemul de ghidaj cât şi sistemul de corecţie. Folosirea acestora implică dezvoltarea anumitor senzori. Avem senzori subtili şi senzori grosieri (pentru mediul extern).

De la naştere venim cu anumiţi senzori gata formaţi şi calibraţi, precum senzorii sistemului nervos central şi vegetativ, responsabili de bunul mers al proceselor interne, precum şi cele cinci simţuri de bază: auz, văz, gust, miros, simţ tactil. Ulterior, odată cu dezvoltarea corpului psihomental apar condiţiile pentru dezvoltarea altor senzori.

Anumite condiţii de viaţă, sau exersarea unor tehnici specifice, pot determina apariţia extrasenzorilor, cu rol în dezvoltarea abilităţilor deja formate. Apar aşadar clarauzul, clarsimţul, clarvederea, premoniţia, etc.

Odată cu avansarea în evoluţia spirituală şi înţelegerea unor legi universale, se vor dezvolta din ce în ce mai puternic alţi senzori subtili. Unicitatea, convergenţa, sincronicitatea, ciclicitatea, rezonanţa, transcendenţa, determină şi ele dezvoltarea unor senzori subtili. De asemenea, din dezvoltarea corpului mental pot apărea simţuri specifice.

Poze cu floarea si sămânţa vietii primite de la Ana Nicolai (mai multe detalii pe http://www.facebook.com/ana.nicolai.90?sk=photos)

-va urma-