.csscode { margin : 15px 35px 15px 15px; padding : 10px; clear : both; list-style-type : none; background : #EEEEEE;; border-top : 2px solid #AAAAAA; border-right : 2px solid #AAAAAA; border-bottom : 2px solid #AAAAAA; border-left : 2px solid #AAAAAA; }

sâmbătă, 26 aprilie 2025

Tranziția 3D – 4D (1)

 

Trăim într-o perioadă de profundă transformare interioară și colectivă. Este vorba de un prag subtil, dar esențial, în evoluția conștiinței umane. Această tranziție este adesea descrisă ca o trecere de la dimensiunea 3D – un spațiu al conștiinței centrat pe ego, separare și supraviețuire – către dimensiunea 4D – un nivel mai rafinat, în care începem să transcendem dualitatea și să ne reamintim adevărata noastră natură spirituală.

Conștiința 3D este caracterizată de percepția realității prin filtrul minții egoiste. În acest spațiu, evoluția are loc pe orizontală: acumulăm, construim, cucerim, ne comparăm, ne temem etc. Ne definim prin ceea ce avem, prin statut, prin aparențe, prin apartenență la grupuri sau sisteme. În 3D, atașamentele și identificările sunt dominante – cu trupul, cu rolurile, cu ideologiile, cu suferința.

În schimb, conștiința 4D deschide o nouă axă: evoluția pe verticală. Aici începe călătoria spre interior. Dualitatea este recunoscută, dar nu ne mai definește. Nu mai vedem lumea doar în termeni de bine și rău, lumină și întuneric, câștig și pierdere, ci începem să înțelegem rostul polarităților în experiența noastră. În 4D, ne trezim treptat la dimensiunea sufletului – la compasiune, intuiție, sincronicitate, autenticitate și alegerea conștientă.

Tranziția de la 3D la 4D nu presupune abandonarea lumii materiale, ci transformarea felului în care ne raportăm la ea. În loc să fim sclavii dorinței de control și posesie, devenim creatori conștienți, aliniați cu un scop mai înalt. Este o trezire lentă, dar profundă, în care multe straturi de iluzii se dizolvă, pentru a face loc unei realități trăite din inimă, din prezență și din înțelepciunea interioară. Această etapă de tranziție este, pentru mulți, însoțită de haos, confuzie, provocări emoționale și crize existențiale. Însă toate acestea sunt semne că vechile structuri se destramă pentru a face loc unei noi structuri.

În dimensiunea conștiinței 3D, lumea este văzută printr-un filtru dens, în care ceea ce pare real este doar ceea ce poate fi măsurat, atins sau cuantificat. Este o realitate în care simțurile sunt suverane, iar mintea rațională este considerată singura sursă de adevăr.

Această perspectivă este caracterizată de câteva trăsături fundamentale:

- Materialism și focalizare pe lumea fizică

- Motivația principală în conștiința 3D: supraviețuirea, acumularea, controlul și competiția (bogăție, putere, faimă, cunoaștere)

- Dualitate, separare, ego-centricitate, limitare, constrângere

- Conștiință fragmentată și viața pe ”pilot automat”

Percepția realității în conștiința 4D este radical diferită de cea din 3D, fiind caracterizată prin expansiune, fluiditate și interconectare. În esență, conștiința 4D este o trecere de la o existență mecanică la una conștient creativă, unde ești simultan participant și observator al dansului vieții.

Percepția realității în conștiința 4D

În nivelul de conștiință 4D, realitatea nu mai este percepută ca fiind doar exterioară, fixă și obiectivă, ci ca fiind dinamică, subiectivă și interconectată cu starea de conștiință a observatorului. Se recunoaște că fiecare experiență este filtrată prin propria vibrație interioară, iar realitatea nu este separată de cel care o percepe.

Caracteristici principale:

  • Realitatea este influențată de conștiință. Gândurile, emoțiile, intențiile și starea interioară a unei persoane influențează modul în care ea percepe și trăiește realitatea. Apare convingerea (prin experiență) că realitatea este co-creată prin vibrație și conștientizare.

  • Deschiderea către dimensiunile subtile. Se acceptă existența și importanța nivelurilor subtile ale realității: câmpuri energetice, capacități așa-zis extrazenzoriale, conexiuni invizibile între oameni și evenimente, simboluri și sincronicități. Acestea devin cadre de orientare și cunoaștere.

  • Recunoașterea realității ca proces, nu ca obiect. Realitatea este înțeleasă ca fiind în continuă schimbare, dependentă de percepție și de context. Nu mai există o singură „variantă corectă” a lumii, ci multiple adevăruri coexistente.

  • Observatorul este parte din realitate. Se trece de la poziția de „martor pasiv” la cea de participant conștient în propria experiență. Este acceptată și înțeleasă responsabilitatea personală pentru propria realitate interioară și exterioară.

  • Interconectare cu tot ceea ce există. Apare o conștientizare tot mai clară a faptului că totul este conectat: oameni, natură, evenimente, gânduri. Această interconectare nu este doar o idee ci o experiență trăită direct.

Percepția realității în 4D este mai fluidă, mai flexibilă și mai integratoare decât în 3D. Se trece de la o realitate absolută, rigidă și separată la o realitate relativă, interactivă și conectată cu conștiința proprie. Această schimbare de percepție deschide calea către o înțelegere mai profundă a vieții, a sensului existenței și a rolului fiecărei persoane în crearea propriei experiențe.

(va urma)


sâmbătă, 5 aprilie 2025

Portalul pleiadian - Vremea trezirii (6)

Oryen: Bine vă regăsesc, dragi prieteni!

Înainte de a începe să citiți mai departe, acordați-vă un scurt răgaz de a fi cu voi înșivă. Retrageți-vă într-un loc liniștit și adunați-vă mintea, sufletul și trupul laolaltă. Respirați în liniște... și fiți recunoscători pentru fiecare respirație, pentru fiecare bătaie a inimii și pentru fiecare moment de pace. Fiți recunoscători pentru toți cei care vă iubesc, pentru toți cei care v-au călăuzit în viață. Fiți recunoscători pentru fiecare zi cu soare și cu ploaie, pentru fiecare frumusețe pe care ochii voștri o văd. Întrebați-vă apoi sufletul: Cine sunt eu dincolo de roluri, măști și funcții? Ce înseamnă „pace” pentru mine? Cum arată o zi trăită în armonie? Ce m-ar ajuta să mă simt acasă în mine însumi? Ce sens profund simt că are viața mea, dincolo de ce „trebuie” să fac?

Chiar dacă răspunsurile nu vin imediat, merită să le puneți. Și golul vine cu un răspuns, chiar dacă nu credeți acest lucru. Punerea acestor întrebări este un prim pas absolut necesar pentru a merge mai departe. Doar așa vă puteți da seama dacă ați ieșit din echilibrul vostru interior și dacă ați uitat de rolul și sensul vostru în această lume.

Vedem că sunteți zdruncinați de ultimele evoluții din sfera economică. Este firesc și uman să vă întrebați până unde se poate ajunge și de ce a trebuit ca lucrurile să ia o asemenea întorsătură. Dar, înainte de a lăsa panica și incertitudinea să vă cuprindă, întrebați-vă dacă cealaltă variantă era mai bună – cea a conflictului global militar. Pentru că într-acolo se îndreptau lucrurile...

Perioada turbulentă nu doar că a început, ci va continua să escaladeze în multe direcții și pe multe straturi. Observăm câmpurile energetice și informaționale pe care le emiteți după momentul începerii războiului economic mondial și ne dăm seama cât de puternic sunteți legați de valorile materiale, dar și cât de adânc s-a înrădăcinat în voi sistemul dual de gândire. E greu de crezut că s-a ajuns să se cheltuiască mai multă energie pentru materie decât pentru viață. Cu toate acestea, nimeni nu are dreptul să vă spună ce să faceți și nici cum să vă administrați timpul și resursele. Dar avem dreptul să vă atragem atenția, din când în când, că există consecințe și efecte ale unor gânduri, cuvinte și fapte.

În același timp cu evenimentele începute, se manifestă și Fluxul Divin al Binecuvântării. Am vrea, din adâncul sufletului nostru, să vă putem explica cât de mare și cuprinzător este Fluxul Divin care se revarsă asupra voastră. Cât de transformator este... Dar, din păcate, nu se poate, pentru că este ceva ce trebuie trăit de fiecare om în parte. Și nu aveți nevoie de nimic special pentru asta, de nicio capacitate extrasenzorială trezită. Trebuie doar să fiți voi înșivă, dincolo de măști și de roluri... Doar atunci Fluxul Divin poate lucra în toată măreția și înțelepciunea Sa.

Facem un apel acum, ca de la suflet la suflet, căci toți suntem una în Legea Divină a lui Unu: Treziți-vă! V-ați agățat de materialism și ați ajuns să atârnați de el. Ați construit un sistem economic care v-a divizat în bogați și săraci, în puternici și slabi, în mari și mici. Vă irosiți viețile prețioase pentru a fugi de o parte și a vă integra în cealaltă. Ați făcut din frică principalul motor al dinamicii de pe această minunată planetă. Aproape totul se învârte în jurul fricii... Și asta de mult prea mult timp. Merită?

Aproape tot ceea ce se întâmplă acum pe plan mondial are rolul de a vă distrage atenția de la schimbările profunde care au loc în conștiințele voastre. Acestea sunt ultimele încercări de a vă menține în strânsoarea fricii și a incertitudinii. Pare greu de crezut, însă puterea materialismului și sistemul său dual de referință își joacă ultima scenă. Totuși, durata acestei scene depinde de fiecare dintre voi.

Imperiile vin și pleacă de pe scena istoriei - unele persistă mai mult, altele mai puțin. Cele care aduc stabilitate, prosperitate, ordine și progres au parte de o oarecare longevitate. Evoluția oricărui sistem urmează tiparul spiralei ciclice sferice, iar dacă la punctul critic nu se atinge potențialul de salt evolutiv, urmează inevitabila involuție. Acest proces se aplică atât omului individual, cât și grupurilor, națiunilor sau imperiilor. Războiul economic actual reprezintă o măsură disperată pentru a întârzia involuția care se manifestă deja de ceva vreme. Când valorile materiale înlocuiesc principiile spirituale într-un sistem social, acesta începe să decadă ireversibil. Istoria a demonstrat că astfel de sisteme pot recurge temporar la forța militară, dar întotdeauna cu costuri enorme și doar pentru scurt timp.

Observațiile noastre indică o dinamică oscilatorie care va conduce spre o nouă ordine economică multipolară. Totuși, realitatea va depăși așteptările. Sistemul multipolar va funcționa temporar, fiind doar o etapă de tranziție. Primele schimbări semnificative vor apărea în zonele dezvoltate, unde nevoile materiale vor fi înlocuite progresiv de aspirații superioare. În paralel, regiunile defavorizate vor cunoaște o accelerare economică, ducând la o egalizare între nord-sud și est-vest. Cu cât vă veți agăța mai mult de dualitate, cu atât procesul va fi mai dur. Exteriorul va reflecta schimbarea, dar pentru cei prinși în dualitate, va domina haosul, frica și incertitudinea.

În aceste zile, se lucrează intens la ultimele reglaje ale câmpurilor energo-informaționale care vor stimula evoluția planetară (rețeaua de cristale pleiadiene, rețeaua arcturiană, suportul evolutiv al Geei, câmpul uman colectiv - n.a.). Am inițiat deja procedurile de pregătire cu numeroase grupuri spirituale pentru a accelera trezirea colectivă. Vă încurajăm să vă intensificați eforturile în îndrumarea celor care oscilează între conștiința 3D și 4D.

Dragi prieteni, rămânem alături de voi acum și întotdeauna. Continuăm neclintit misiunea începută acum peste două secole. Cu fiecare zi, legătura noastră cu voi se întărește. Vă așteptăm cu bucurie în marea familie a civilizațiilor luminoase!

***

Începând cu mijlocul acestei luni, voi posta mai frecvent informații, meditații și tehnici practice - un suport pentru cei care simt că viața înseamnă mai mult decât simpla luptă pentru supraviețuire sau putere.


duminică, 9 martie 2025

Portalul pleiadian - Vremea trezirii (5)

 

Oryen: Bine vă regăsesc, dragi prieteni!

Ați intrat într-o nouă etapă de schimbări. Da, acestea sunt transformări profunde, cu implicații pe termen lung, la mai multe niveluri. Nu trebuie să vă speriați de ceea ce se întâmplă în exteriorul vostru, de toate informațiile care apar din toate părțile și care par să curgă fără oprire. Chiar dacă acestea apasă continuu pe cele mai sensibile corzi ale trupului emoțional, este important să conștientizați faptul că totul are un scop: schimbarea și transformarea.

Transformările începute sunt profunde și vor afecta pe fiecare în parte, de la indivizi la națiuni și grupuri de națiuni, de la simple credințe la religii milenare, de la săraci la bogați și de la cei slabi la cei puternici. Nu trebuie să vedeți aceste schimbări ca fiind un factor destabilizator sau regresiv. Ele sunt, pur și simplu, etape ale transformărilor profunde care au început de ceva timp.

Vremurile turbulente și schimbătoare au adus atât haos, cât și ordine, regres, dar și progres, război, dar și pace. Dragilor, totul va tinde spre echilibru, spre armonie – nu poate fi altfel. În ciuda a ceea ce pare să tindă spre haos și dezechilibru, lucrurile se îndreaptă spre rezolvare, completare, întregire, armonizare și deschidere. Mai zguduiți vor fi, desigur, cei prinși cu totul în dualitate, în special entitățile de grup – companii diverse, țări, regiuni, grupuri de state. Cu toate acestea, pentru oamenii simpli este o ocazie extraordinară de evoluție și dezvoltare pe toate planurile.

Această nouă etapă a schimbării, pe care unii o numesc „etapa războaielor economice”, cu implicații mari în zona comerțului, industriei, serviciilor și tehnologiei, este o consecință directă a sistemului dual de valori. Noua energie va împinge cu putere roata vieții, aducându-i la bază pe cei care au fost în vârf și ridicându-i pe cei care au fost jos. Și asta pentru că lecția dualității trebuie să fie învățată pe deplin. Trebuia să treceți de această etapă cu mult timp în urmă, dar... niciodată nu e prea târziu.

Cei care ridică ziduri vor fi izolați și vor cădea, iar cei care ridică punți vor fi împuterniciți. Nu trebuie decât să observați că toate acestea se întâmplă chiar în fața voastră. Jocul dualității nu trebuia să dureze atât de mult; era doar o etapă în care trebuia să experimentați cele două fețe ale aceleiași realități. Când ceva durează mai mult decât trebuie, devine o povară și un factor regresiv. Și oricât veți încerca să mențineți sistemul dual de valori, veți vedea că va fi sortit eșecului.

Toate aceste schimbări sunt precum curentul de primăvară, care conține forța ce reînnoiește totul, care face să înflorească, să trezească la viață tot ceea ce este mai bun în fiecare. La fel va fi și începând cu primăvara acestui an. Divinul a trimis o undă care va reînnoi totul, de la oameni simpli la cele mai mari organizații statale, de la trup la spirit.

E vremea marilor alegeri, dragilor! E timpul trezirii la realitate, la conștientizarea că sunteți fii ai luminii, ai stelelor. E timpul să descoperiți lumina din voi, să redescoperiți cât de strălucitoare sunt stelele din voi! Descoperiți marile comori din voi, ceea ce este mai bun în voi. Lăsați acest curent divin să elibereze ceea ce trebuie eliberat și să dezvolte ceea ce trebuie dezvoltat.

Vremurile pe care le trăiți acum sunt intense, fierbinți pe alocuri, dar ele trebuie privite ca un creuzet, din focul căruia iese din voi ceea ce este mai bun, mai sublim, mai curat, mai autentic. Nu trebuie să-i acuzați pe unii sau pe alții, pentru că aceștia sunt doar pioni ai curentului schimbării. Lecția ciclurilor este experimentată de tot ceea ce există în Univers, de la viu la neviu, de la mic la mare, de la interior la exterior, de la cel considerat inferior la cel superior. Nimic nu durează la nesfârșit în actuala formă. Cine reușește să înțeleagă pe deplin această lege, va reuși să evite repetarea lecțiilor dureroase din trecut. Cine nu, le va repeta... Cine reușește să-și închidă cercul experiențelor de până acum, va începe o nouă aventură, unde alte cercuri se vor deschide, la un alt nivel și cu o nouă înțelegere.

Dragilor, ceea ce omul primește în dar începând cu primăvara aceasta – Fluxul Divin al Reînnoirii – a surprins chiar și cele mai avansate civilizații din acest colț al galaxiei. Efectele vor fi minunate; și noi suntem ca niște copii care abia așteaptă să vadă ce transformări uimitoare vor avea loc. Deja se simt primii zori... Vor fi 11 ani de transformări atât de profunde la nivelul conștiinței, încât vor avea efectul unui secol de evoluție în mersul firesc al lucrurilor.

Dacă acum gradul de trezire al populației este de aproximativ 2,5%, cu toate oscilațiile aferente, ne așteptăm ca după cei 11 ani să se depășească pragul de 4%, adică la mijlocul deceniului următor. Aceasta înseamnă o creștere fantastică, cu implicații la nivel global, pe care cu greu le putem prevedea. Iar partea minunată este că nu implică niciun efort suplimentar; trebuie doar să descoperiți minunile pe care deja le aveți – în trup, minte și suflet. Și cum un suflet trezit atrage alte zece suflete, prin simplul efect al rezonanței, veți avea, după cei 11 ani, circa 40% din populație cu un pas înainte în noua energie a luminii, a iubirii și a progresului în toate domeniile vieții.

Dragi prieteni, acest Flux Divin va determina o reacție a vechiului, a dualității, în mințile și sufletele multora, de aceea trebuie să fiți vigilenți cu tot ce se întâmplă în mintea și sufletul vostru. Putem spune că următoarea perioadă va fi destul de turbulentă. Lumea veche se va agăța cu disperare de ceea ce crede că i se cuvine, dar acea lume nu este și a voastră. Nu uitați de chemarea sufletului vostru, pentru că ea vă va duce acolo unde nici nu visați. Veți construi o lume cum nu a mai fost, o lume unde generațiile viitoare vor crește frumos, ca în poveștile voastre.

(va urma)

duminică, 9 februarie 2025

Portalul pleiadian - Vremea trezirii (4)

 

Oryen: Bine vă regăsesc, prieteni dragi!

Înainte de a începe să citiți acest mesaj, opriți-vă mintea pentru câteva clipe... și bucurați-vă de fiecare respirație. Savurați fiecare secundă de viață, fiecare imagine pe care o vedeți, fiecare sunet pe care îl auziți. Bucurați-vă că vă puteți manifesta prin trupurile voastre, pe această minunată planetă.

Acum, priviți-vă și admirați-vă perfecțiunea! E timpul să arătați că sunteți copiii stelelor și că genele voastre poartă amprenta celor mai avansate civilizații din acest colț de galaxie. Lăsați-i pe cei care au fost copleșiți de incertitudine, haos, teamă și ignoranță. Au ales o cale diferită, însă va veni și vremea lor, când vor redescoperi adevărata putere din ei. Au nevoie de modele, au nevoie de un drum bătătorit. Voi, dragilor, sunteți înaintemergătorii! Ei au nevoie de voi, așa că nu mai e timp de reflecție.

Chiar dacă lucrurile nu par să arate bine în jurul vostru, voi deja știți că totul este un joc. Răspundeți cu calm, înțelegere, recunoștință și iubire la tot ceea ce se întâmplă în jurul vostru, la toate cercurile care trebuie închise.

Începând cu această transmisie, lucrurile vor evolua puțin câte puțin, iar informația va fi trimisă altfel și recepționată de voi... altfel. Vom atașa un anumit grad de putere în mesaj, iar voi veți crea un filtru adecvat, astfel încât mesajele pe care le veți primi să găsească un ecou puternic în sufletele voastre. Acest filtru este dat de o anumită stare de conștiență, iar fiecare transmisie va trebui să fie citită după ce s-a acordat în voi această stare. Transmisia de azi va trebui să fie citită numai după ce se va induce starea de recunoștință.

Prin urmare, închide ochii, lasă-ți respirația să devină blândă, naturală, ca o adiere caldă ce îți mângâie sufletul. Inspiră adânc și expiră prelung... lăsând orice gând să se dizolve, orice tensiune să se risipească.

Gândește-te la oamenii dragi din viața ta, la cei care ți-au fost alături, cei care te-au susținut, cei care te-au învățat lecții prețioase. Mulțumește în gând fiecăruia, lăsând un val de recunoștință să curgă din sufletul tău către ei. Gândește-te la darurile simple pe care viața ți le oferă în fiecare zi: aerul pe care îl respiri, apa care îți potolește setea, razele soarelui care îți încălzesc pielea, stelele care îți veghează nopțile. Simte recunoștința în fiecare fibră a ființei tale! Rămâi astfel câteva minute, detașat de ecran. Dacă nu aveți răbdare sau nu credeți cât este de importantă această stare, reveniți la mesaj după ce v-ați indus starea de recunoștință. Veți observa diferența.

Omule luminos, starea de gratitudine nu este doar o mângâiere a sufletului ci o putere care îți este dată de Divinitate. Simte-i forța, magia, puterea de a pătrunde și de a transforma. Ea, gratitudinea, poate fi indusă doar de către cei care au cunoscut gloria, de către cei care sunt co-creatori. Recunoștința este dincolo de orice e lumesc, efemer. Ea e o extensie de Divinului în oameni, o punte care duce spre infinit, spre neînțeles, spre necuprins.

Ori de câte ori lumea și tot ceea ce se întâmplă în lume vă va face să uitați că sunteți copiii stelelor, ai marilor civilizații care au atins culmi pe care nici nu le puteți concepe, reveniți la gratitudine. Intrați în această stare, pur și simplu. Redescoperiți puterea ce se revarsă din recunoștință. Ea vă va duce la darurile strămoșilor voștri, va deschide porți nebănuite din voi, va scoate tot ce e mai bun din genele voastre, vă va învăța că tot ceea ce vă doriți... aveți deja. Aveți totul, trebuie doar să întindeți mâna. Voi nu trebuie să cereți! Co-creatorii nu cer, ei iau ceea ce este al lor! Recunoștința vă va arăta cum s-o faceți. Ea vă va deschide porți nebănuite din trupul, mintea și sufletul vostru, vă va aduce aminte de unde ați venit, vă va face să simțiți stelele ca fiind ceea ce sunt, adică acasă.

E timpul să cunoașteți magia! Divinitatea a hotărât că omul nu mai trebuie să orbecăie prin propriile văgăuni, că nu mai trebuie să continue cu jocul de-a neputința, de-a suferința, de-a singurătatea. Omul este aproape să treacă dincolo de granițe, chiar să înfrunte moartea. Începând cu acest an, Grația Divină se va revărsa asupra voastră. Veți recunoaște mult mai ușor drumul către voi, către puterea divină din voi. Veți recunoaște divinul din fiecare, îL veți recunoaște chiar și în rătăcirea multora, apoi îi veți ajuta și pe ei s-o vadă, să o simtă, să o manifeste.

Suntem și noi uimiți de ceea ce se întâmplă! Simțim cum valurile Grației Divine străbat spațiile din Înalt spre noi, spre voi. Trăim momente luminoase, mărețe, incredibile. Nenumărate fire de lumină divină, văzute și nevăzute, vor traversa spațiile din Înalt către noi și voi, și vor cuprinde totul, interiorul și exteriorul, văzutul și nevăzutul. Nu e nevoie de un acordaj special al sufletului pentru a cuprinde și simți aceste fire, ci doar de manifestarea naturală a oricărei ființe. Nu e nevoie de o deschidere specială a minții, ci doar de a fi conștienți de momentul ”acum”. Recunoștința este cea mai simplă acordare pe care trebuie să o faceți.

Manifestând recunoștința din ce în ce mai mult în viața voastră, veți reuși, într-un timp scurt, să simțiți și să manifestați magia. Energia încărcată de vibrația recunoștinței va dezlega ce e de dezlegat, va repara ce este de reparat, va elibera ce este de eliberat, va transforma ce este de transformat. Fii doar în starea de recunoștință!



(va urma)

duminică, 12 ianuarie 2025

Portalul pleiadian - Vremea trezirii (3)

 

Oryen: Bine vă regăsesc în noul an, dragi prieteni!

Vă spuneam data trecută despre despre acel licăr de speranță din sufletul colectiv al acestei zone. Deși pare că este doar un mic punct de lumină, acest licăr poate reprezenta șansa unui salt colectiv. Dar pentru a se întâmpla acest lucru, trebuie ca un anumit număr de oameni să îl manifeste în mintea, sufletul și, mai cu seamă, în alegerile lor. E timpul pentru o schimbare autentică; a venit vremea alegerilor conștiente, care sunt în acord cu Voința Divină.

Pentru orice schimbare care să fie resimțită la nivel colectiv, e nevoie în mod obligatoriu de un ingredient cheie, anume necesitatea. Cu siguranță că toți ați simțit acest lucru, de mai multe ori în această viață, că este necesar ca ceva să se întâmple. Cu toții sunteți obosiți de continua luptă, de competiția dintre fiecare, dintre diversele grupuri mai mari sau mai mici. Cu toții ați obosit de împărăția cruntă a egoului, de jungla care v-a făcut să construiți ziduri și nu poduri, să construiți arme în loc de unelte folositoare.

Oricare ar fi pregătirea voastră, oricât de ”sus” sau de ”jos” ați fi în ierarhia materială sau chiar spirituală, nu doar că știți dar și simțiți că multe lucruri nu sunt în regulă în această lume. Degeaba căutați vinovați în exterior... Fiecare dintre voi aveți partea voastră de responsabilitate, atât pentru binele colectiv cât și pentru tot ceea ce nu merge în acord cu armonia divină. Nimeni nu vă judecă pentru alegerile făcute în trecut; oricum vă judecați singuri, chiar destul de aspru. Omul, prin legea sacră a liberului arbitru, este liber să aleagă care este calea pe vrea să o urmeze, astfel că nu este nimic malefic dacă alegeți o cale mai grea, dar care vine cu lecții valoroase.

Calea suferinței are un început și un sfârșit, mai lung sau mai scurt, însă lecțiile ce derivă din ea sunt veșnice, imprimate în ADN-ul spiritual. Cu toate acestea, atunci când un spirit se manifestă în trup, emanația sa - sufletul, poate obosi atunci când calea suferinței este prea lungă. Ați ales calea aceasta cu circa 11 mii de ani în urmă, când ați format primele celule societale ale noii civilizații. De atunci ați experimentat atât de multe... Multe lecții au fost învățate, dar altele nu au fost nici măcar înțelese, deși s-au făcut multe sacrificii și a curs multă sudoare și sânge.

Evenimentele care se succed în perioada următoare indică faptul că vă îndreptați cu pași repezi spre atingerea acelui punct de inflexiune despre care am mai vorbit, de aceea trebuie fiți nu doar mai conștienți ci și mai responsabili. Spuneam în transmisiile din urmă că este timpul ca fiecare dintre voi să-și conștientizeze rolul în această lume, pentru că fiecare om poate să fie un agent cauzal pentru întreg colectivul, că energia pe care o emanați poate reverbera prin câmpul colectiv în orice parte a lumii, ba chiar în tot Universul.

Acest an, prin vibrația sa, este considerat ca fiind un an al schimbărilor majore, în care se vor grăbi închiderile unor cicluri, dar se vor facilita și începutul altora. Este un an al bilanțului ultimei generații, și va determina o schimbare majoră, comparativ cu anii precedenți, de aceea considerăm că este cu atât mai important să conștientizați cât mai lucid acest lucru.

Acest punct de inflexiune își are momentul critic chiar în acest an! Da, este timpul să trageți linie și să faceți singuri socotelile. Dacă bilanțul vi se pare pozitiv, atunci puteți continua la fel ca până acum. Dacă nu, mobilizați-vă pentru schimbare. Cei care au început aceste transformări interioare cu ani în urmă, vor putea culege roadele chiar din acest an. Ceilalți, vor avea ocazia să se trezească și să înceapă un nou drum.

Mulți oameni simt o presiune interioară enormă atunci când trebuie să facă o schimbare reală în viața lor, deși lucrurile nu stau deloc așa. Cea mai simplă și ușoară cale ar fi să vă eliberați, pur și simplu, de tot ceea ce vă menține în afara echilibrului interior. Acea decizie este ca un act de renunțare, este un simplu act de predare a unei ștafete. E timpul pentru a vă opri o clipă. Acea clipă este esențială, este resetarea majoră care implică ruperea legăturilor toxice cu exteriorul. 

   Teama de schimbare derivă din teama de necunoscut, care este la fel de puternică precum teama de moarte, cu toate că lucrurile se desfășoară pe un teren relativ cunoscut. Decizia de a vă opri din încrâncenarea și încordarea voastră nu este un act de lașitate ci un act de curaj și o dovadă că în adâncul sufletului știți că meritați mult mai mult. Vedem și înțelegem situația voastră; știm că lucrurile nu sunt niciodată simple pentru voi, și înțelegem de ce nu percepeți încă ce alte alternative ați puteți avea.

     Dragilor, nu veți găsi soluții salvatoare în exterior, oricât de mult ați căuta, pentru că fiecare situație și fiecare om este unic! Singura direcție în care trebuie să căutați este în interior. Cei mai mulți oameni care au încercat să găsească lumina din interior au renunțat foarte repede, pentru s-au împotmolit în acel norișor de informații, care este plin de vise deșarte, de mici planuri și diferite proiecții și variante. Ați adunat în acel norișor de energii toată munca și sacrificiul vostru. V-a fost teamă să mergeți mai departe crezând eronat că dincolo nu veți găsi ceea ce căutați, că dincolo se întinde neantul, golul. Da, este nevoie de un act de curaj să te avânți în acel gol, să treci de acea barieră, să nu te mai prinzi de reflexiile exteriorului iluzoriu. Nu vă mai agățați de acest puf de iluzii crezând în mod fals că renunțați la visele voastre. Menirea voastră este dincolo de ce vă puteți imagina acum. Calea voastră este cu mult mai luminoasă decât ați crede, iar potențialul vostru este cu mult mai mare decât cel al eroilor din poveștile și miturile voastre.

(va urma)