4. Armonia
Această sferă este considerată ca fiind cea mai importantă din cadrul
arborelui sacru dacic, deoarece armonia este cheia oricărei evoluţii, din toate
punctele de vedere. Este legată de toate sferele arborelui. Echilibrul este
esenţial pe orice plan!
Fiecare poate şti dacă este în armonie sau nu. Este nevoie doar de puţină
sinceritate. Important este să înţeleagă faptul că armonia este o stare
interioară şi că nu are de-aface cu exteriorul, sau cu ceilalţi. Primul pas
în atingerea armoniei interioare este de a accepta realitatea, exact aşa cum
este ea în momentul de faţă. Fie că ne place, fie că nu ne place, realitatea din
exterior este reflexia interiorului, iar primul pas în schimbarea ei se poate
face în condiţiile în care este acceptată, indiferent cum se prezintă ea. Odată
acceptată realitatea înseamnă că s-a realizat o punte solidă între interior şi
exterior. Egoul este responsabilul principal pentru percepţia greşită a
realităţii, interpunându-se între lumea interioară şi cea exterioară, creând
astfel iluzia că sunt lumi total diferite.
Este simbolizată de o floare cu 12 petale, reprezentând atât floarea vieţii
cât şi fructul vieţii.
Floarea vieţii este un simbol ancestral, venit tot prin filieră atlantă, şi
este răspândit în aproape toate marile culturi şi civilizaţii ale lumii.
Atât floarea vieţii cât şi sămânţa vieţii, sunt formate din 13 cercuri (două
rânduri de
câte şase plus cercul în mijloc).
Aşadar, secretul libertăţii, secretul abundenţei, secretul deţinerii şi folosirii puterii, secretul unei sănătăţi perfecte, secretul unor relaţii perfecte (atât
cu sine cât şi cu ceilalţi), secretul fericirii este atingerea
armoniei.
Cea mai mare greşeală a oamenilor este să alerge după prosperitate
materială, după relaţii perfecte sau după putere, nerealizând că toate acestea
sunt, pur şi simplu... efecte. Chiar dacă obţin ceva, din aventura în
zona efectelor, (şi doar prin mari eforturi) nu vor găsi fericirea pentru că
secretul fericirii constă în atingerea armoniei.
Totuşi, se pun următoarele întrebări: Ce este armonia? Cum ne dăm seama că
suntem în armonie? Ce putem face pentru a fi în armonie?
Putem spune că un om este în armonie atunci când are o sănătate
perfectă, când abundenţa materială este pentru el o normalitate, când are
relaţii minunate cu familia şi cu cei din jur, când tot ceea ce începe duce la
bun sfârşit, când nu are niciun fel de restricţie în ceea ce priveşte gradul de
libertate, de mişcare, de relaţionare, etc.
Solidele platonice si floarea vietii
Când se acceptă responsabilitatea asupra propriei noastre vieţi putem spune
că s-a făcut primul pas în atingerea armoniei interioare. Nicio condiţie
exterioară nu are voie să perturbe echilibrul interior. Nici sărăcia, nici
bogăţia, nici democraţia, nici dictatura, nici alte condiţii geopolitice, nici
culoarea pielii, nici religia, nici şcoala, nici mediul socio-economic. Toate
acestea sunt efecte, iar dacă le trăim (într-un fel sau altul) este pentru că
noi suntem cei care le-am creat. Dacă nu le-am creat, sau dacă ne-am născut în
aceste condiţii, este pentru că ele creează condiţiile potrivite pentru noi,
pentru a evolua în mod optim, conform programelor noastre evolutive. Exteriorul
poate oferi anumite condiţii, poate ajuta în unele probleme, dar atingerea
armoniei interioare depinde numai şi numai de noi.
Exteriorul este reflexia interiorului!
Floarea vieţii şi cubul Metraton
Următorul pas constă în realizarea faptului că starea de armonie interioară
presupune o bună „aranjare” a energiilor fizice, emoţionale şi mentale.
Arborele sacru dacic ne oferă o imagine de ansamblu legat de cum ar trebui
să arate armonia în viaţa noastră. Cei mai mulţi ar fi tentaţi să caute la
sfera „Planul fizic” şi să atragă de partea sa cât mai multe bunuri materiale,
crezând că fericirea depinde în principal de partea materială. Dar abundenţa este
strâns legată de dinamică, iar dacă nu există dinamică atunci nu există nici
abundenţă. Dinamica (mişcarea care se percepe cu simţurile fizice) este strâns
legată de energie (mişcarea subtilă). Sfera evoluţie presupune, într-o primă
etapă, dinamica individuală în cadrul energiilor care leagă interiorul de
exterior, deci între om şi natură. Toate acestea ne determină planul nostru
material, deci şi abundenţa.
Fiecare sferă centrală se raportează atât la relaţia cu noi înşine (sferele
de pe stâlpii din interior) cât şi la relaţia cu exteriorul (sferele de pe
stâlpii exteriori).
Cele patru sfere din dreptul sferei Armonia (două din stânga şi două din dreapta)
reprezintă atât sistemul de ghidaj cât şi sistemul de corecţie. Folosirea
acestora implică dezvoltarea anumitor senzori. Avem senzori subtili şi senzori grosieri (pentru mediul extern).
De la naştere venim cu anumiţi senzori gata formaţi şi calibraţi, precum
senzorii sistemului nervos central şi vegetativ, responsabili de bunul mers al
proceselor interne, precum şi cele cinci simţuri de bază: auz, văz, gust,
miros, simţ tactil. Ulterior, odată cu dezvoltarea corpului psihomental apar
condiţiile pentru dezvoltarea altor senzori.
Anumite condiţii de viaţă, sau exersarea unor tehnici specifice, pot
determina apariţia extrasenzorilor, cu rol în dezvoltarea abilităţilor deja
formate. Apar aşadar clarauzul, clarsimţul, clarvederea, premoniţia, etc.
Odată cu avansarea în evoluţia spirituală şi înţelegerea unor legi
universale, se vor dezvolta din ce în ce mai puternic alţi senzori subtili. Unicitatea,
convergenţa, sincronicitatea, ciclicitatea, rezonanţa, transcendenţa, determină şi ele dezvoltarea unor senzori subtili. De asemenea, din dezvoltarea corpului
mental pot apărea simţuri specifice.
Poze cu floarea si sămânţa vietii primite de la Ana Nicolai (mai multe detalii pe http://www.facebook.com/ana.nicolai.90?sk=photos)
-va urma-




















