Remer Ra: Presupun că alinierea câmpului colectiv românesc la vortexul din
acest loc va determina schimbări pozitive în țara noastră. Am mai discutat
despre acestea în trecut. Vom vedea efectele chiar din acest an?
Ral: Da, veți vedea efectele chiar din acest an! Nu doar în țara voastră,
ci în toate țările implicate!
Remer Ra: Am fost dintotdeauna atras de celebrele forme geometrice complexe
din lanurile de cereale (crop circles). Acestea au apărut, și continuă să apară,
în multe locuri din lume, dar cu o frecvență mai ridicată în Anglia, în special
în zona comitatului Wiltshire. Știu sigur că ele sunt mesaje trimise de alte
civilizații prin intermediul câmpului energetic al regnului vegetal. Mai știu
și faptul că ele au putut fi transmise datorită deschiderii speciale pe care
vortexul anglo-irlandez îl determină în zonă. Având în vedere faptul că
vortexul nostru începe să se deschidă către câmpul morfogenetic uman local și,
implicit, către câmpurile energetice ale regnului vegetal, simt că vom avea și
noi parte de astfel de evenimente. Ce poți să-mi spui despre această
posibilitate?
Ral: Vor apărea și în zona voastră, în măsura în care acestea sunt necesare
și există receptivitate din partea voastră! Pentru asta e nevoie de o mai bună
conexiune între câmpurile colective din această zonă și câmpul vortexului. V-am
mai spus că acest lucru se va întâmpla în decurs de 7 ani. Vor apărea câteva
astfel de evenimente în zona voastră și înainte de 2023, dar ele nu vor fi
relevante până când nu se realizează o bună stabilizare energetică. Vor fi
câteva încercări, dar ele aduc cu sine forme simple, care nu au ”atașate”
pachete de informații complexe și coduri energoinformaționale. Așteptați-vă la primele mesaje după 2018 iar
la cele complexe după 2023.
Remer Ra: Până una alta, putem accesa mesajele lor prin intermediul
site-ului:
Este foarte important de reținut că aceste imagini sunt ca niște veritabile
simboluri care deschid și oferă energii, vibrații, informații. Spre deosebire
de simbolurile cunoscute (de exemplu unele din sistemul Reiki), cele noi sunt
mai potrivite cu noua dinamică vibrațională.
Recomand ca înainte de a ”privi” un crop circle, să vă relaxați din toate
punctele de vedere și apoi vă mutați conștiența în corpul energetic, ca și cum
nu ați fi decât un cocon energetic și nimic altceva. Apoi priviți un crop
circle din această perspectivă, a unei ființe energetice. De regulă, unde
există receptivitate, imaginea va determina fie armonizarea câmpului energetic,
fie infuzarea de energie. Dacă desenele sunt simetrice atunci au rolul de
armonizare; dacă sunt asimetrice, atunci determină o infuzie de energie.
Multe asemenea crop circle au puterea de a lucra pe toate cele trei
corpuri, adică sunt influențe pe energetic, emoțional și informațional. Oricum
ar fi, le putem considera daruri trimise spre Terra! Toate desenele conțin
energii și informații codificate prin intermediul unor limbaje universale care
sunt înțelese și implementate de către subconștient. Cele mai folosite sunt
simbolurile și geometria sacră. Unele dintre ele pot declanșa fenomene de
percepție pe auditiv, altele chiar pe vizual. În funcție de profilul
energo-psiho-informațional-spiritual, unele persoane pot simți un efect mai
puternic pe energetic (încărcare, echilibrare, eliberare de energii uzate),
altele pot simți pe emoțional (liniștire, iubire, bucurie) în timp ce altele
pot simți mai mult pe informațional (claritate, viziune, înțelegere).
Ral: Puteți găsi mesaje ale spațiilor înalt vibraționale peste tot în jurul
vostru. Trebuie doar să vă deschideți mintea și inima. Dacă veți căuta
frumosul, veți găsi frumosul peste tot! Dacă veți căuta binele, îl veți găsi
peste tot! Dacă veți căuta pacea și armonia, le veți găsi peste tot!
Remer Ra: Apropo de pace și armonie, în realitatea de zi cu zi, situația
tinde să devină din ce în ce mai problematică. Știrile abundă în negativitate!
Atentatele teroriste și pericolul revenirii recesiunii economice sunt acum la
ordinea zilei. Pe de altă parte, observăm cum drepturile democratice sunt tot
mai mult vizate de către legi sau proiecte de legi controversate. E tot mai
greu să trăiești în armonie când exteriorul îți oferă atât de mulți factori de
stres. Ce se întâmplă?
Ral: Dar se întâmplă mult mai multe lucruri bune decât lucruri rele în lume.
Trebuie să cautați și să priviți partea frumoasă a vieții! Nu vă mai încărcați
cu suferințele altora!
Remer Ra: Dar există suferință în lume! E greu să rămâi impasibil!
Ral: Cine crează suferință are parte de ea! Fiecare experimentează ceea ce
crează prin gând, cuvânt și faptă! Știi bine lucrul acesta!
Remer Ra: Mediul social se schimbă și ne privește pe fiecare! Așa cum semințele
au nevoie de pământ roditor, tot așa oamenii au nevoie de un mediu social
potrivit pentru dezvoltarea lor din toate punctele de vedere.
Ral: Schimbarea presupune rezistență, atât din partea individului cât și
din partea sistemului, indiferent cum ar arăta acest sistem. Toate aceste
măsuri de limitare a drepturilor democratice sunt expresia fricii sistemului
față de schimbare. Nu trebuie să vă fie teamă! Aceste măsuri nu pot fi aplicate
chiar dacă sunt adoptate! Teama unui sistem față de mișcările de masă este mai
mare decât orice altceva, chiar și decât un conflict armat cu un alt sistem.
Neavând o direcție clară de navigare, un sistem se folosește de legi și
situații care să inducă temeri diverse și să țină omul ocupat!
Remer Ra: Înțeleg această teamă, dar ea vine din cauza faptului că nu se
știe care e următorul pas. Nimeni nu știe cum va arăta societatea
postindustrială și postinformațională într-un mediu toxic, cu atentate și crize
de tot felul! Unde ne îndreptăm?
Ral: Spre o lume mult mai bună! Chiar dacă urmează o perioadă de tulburare
și instabilitate. Noua energie va cerne totul, în mai puțin de o generație! Va
fi o lume mult mai bună după această perioadă!
Noua realitate vibrațională vă obligă la schimbare, vă obligă să fiți
stăpâni pe propria voastră viață! Vă obligă să vă redescoperiți adevărata
natură divină din voi! Vă ajută să vă redescoperiți puterea colosală din
sufletul vostru! Puterea de a crea, de a regenera, de a transforma întunericul
în lumină și moartea în viață!
Remer Ra: Cum ar trebui să abordăm această nouă realitate?
(va urma)
Notă!
Vă reamintesc că începând cu 9 mai, în fiecare zi de luni, între 21:00 și
21:15 se va lucra cu energia vortexului! Amănunte aici:
http://remerra.blogspot.ro/2016/03/vortexul-carpatic-2.html