Marii actori statali (1) - Statele Unite ale Americii
SUA sunt principalul actor al schimbărilor geopolitice actuale. Pentru a înțelege dinamica actuală, trebuie analizată evoluția în două etape:
1. De la Marea Depresiune până în 1971 (Șocul Nixon)
2. De la adoptarea petrodolarului până azi.
Marea Depresiune (1929) a demonstrat vulnerabilitatea capitalismului nereglementat, ducând la concluzia că dezordinea monetară generează dezastru politic. Soluția a venit în iulie 1944, la Bretton Woods, unde 44 de națiuni au creat noul sistem monetar internațional. SUA, deținând 75% din rezervele mondiale de aur (prin naționalizare), și-au impus hegemonia: dolarul era convertibil în aur la 35$/uncie, iar celelalte monede aveau paritate fixă față de dolar. S-au înființat FMI și Banca Mondială, iar sistemul a funcționat perfect în perioada de reconstrucție a Europei și Japoniei.
În anii '60, cheltuielile masive ale Americii (programul "Great Society" și Războiul din Vietnam) au dus la o supraofertă de dolari. Unele state (mai ales Franța), neîncrezătoare în dolar, și-au convertit această valută în aur, iar rezervele americane s-au redus drastic (de la 20.000 la 8.133 tone). Pe 15 august 1971, președintele Nixon a suspendat convertibilitatea dolarului în aur, prăbușind sistemul de la Bretton Woods. Lumea era inundată de dolari deveniți volatili.
În octombrie 1973, ca răspuns la sprijinul american pentru Israel, statele arabe OPEC au impus un embargo petrolier. Prețul țițeiului s-a mărit de patru ori, declanșând primul mare șoc petrolier și intrarea în "stagflație".
Criza a consolidat însă supremația dolarului. Fluxurile uriașe de "petrodolari" către producători au fost reciclate prin bănci occidentale. SUA au încheiat acorduri cu Arabia Saudită ca petrolul să fie tranzacționat exclusiv în dolari. Aceasta din urmă urma să primească protecție, investiții, armament de ultimă generație, tehnologie. Au urmat alte state din Golf. S-a născut astfel sistemul informal al petrodolarului, cimentând statutul dolarului ca monedă globală de rezervă, deși nu mai era convertibil în aur.
După Războiul Rece, SUA au rămas singura superputere, beneficiind de "privilegiul exorbitant" – capacitatea de a-și plăti facturile internaționale tipărind propria monedă. Acest lucru a permis Americii să trăiască peste posibilități, să acumuleze datorii uriașe și să-și finanțeze deficitele fără corecții dure.
Privilegiul a devenit însă capcană, încurajând devalorizarea dolarului și dependența de datorii. SUA și-au folosit puterea financiară pentru obiective geopolitice prin intervenții costisitoare: războiul din Afganistan (2001-2022) – peste 2 trilioane dolari, și invazia Irakului (2003) – între 2 și 3 trilioane, declanșată pe baza unor acuzații false. Aceste excese au erodat încrederea în dolar și au trezit "Sudul Global" în căutarea unor alternative.
Punctul major de ruptură a venit din interior: criza financiară din 2008, un eveniment considerat cataclismic pentru economia lumii, cu implicații uriașe. Prăbușirea Lehman Brothers a dezvăluit fragilitatea sistemului bazat pe credite toxice. Pentru salvare, FED a recurs la tipărirea masivă de bani („relaxare cantitativă”), injectând în sistem peste 4 trilioane dolari. Această dependență de tiparniță a atins apogeul în pandemia COVID-19, când s-au tipărit încă 9 trilioane dolari, ducând inflația globală la cote nemaivăzute.
Aceste excese – războaiele unilaterale, abuzul de „privilegiu exorbitant” și transformarea sistemului financiar în armă (înghețarea rezervelor Rusiei în 2022 și deconectarea de la sistemul de plăți SWIFT) – au accelerat căutarea de alternative de către puterile emergente.
China, a doua economie a lumii, a devenit liderul acestei mișcări de "de-dolarizare", fără a urmări neapărat înlocuirea imediată a dolarului, ci crearea unui sistem multipolar. Beijingul și-a dezvoltat propriul sistem de plăți interbancare transfrontaliere – CIPS (Cross-Border Interbank Payment System), o alternativă directă la SWIFT-ul controlat de occidentali, care permite decontarea directă în yuani. Inițiative similare apar la nivel regional: în Africa, sistemul PAPSS (Pan-African Payments and Settlements System) permite tranzacții în valute locale, ocolind dolarul și reducând costurile, care pot ajunge până la 30% din valoarea tranzacției în sistemul tradițional.
Blocul BRICS (Brazilia, Rusia, India, China, Africa de Sud și noii membri) a devenit forumul principal al acestor eforturi. Discuțiile privind o monedă comună pentru comerțul intern sau, mai realist, un sistem de plăți bazat pe blockchain – BRICS Pay – care să conecteze monedele digitale ale băncilor centrale (CBDC) ale statelor membre, capătă contur. Scopul declarat este reducerea vulnerabilității față de sancțiunile americane și față de fluctuațiile politicii monetare a FED. Până și țări din Golf, precum Arabia Saudită, analizează posibilitatea de a tranzacționa petrol în yuani, ceea ce ar reprezenta o lovitură directă în inima sistemului petrodolarului născut în 1974.
Datele statistice confirmă această tendință. Ponderea dolarului în rezervele valutare globale a scăzut de la peste 71% în anul 2000 la aproximativ 57-58% în 2025 . În același timp, yuanul, deși încă modest (circa 3%), a intrat pentru prima dată în coșul oficial, iar aurul și-a revenit spectaculos, ajungând la aproape 20% din rezerve. În plățile globale prin sistemul SWIFT, ponderea dolarului a coborât sub pragul psihologic de 50% (2025), în timp ce alte valute cresc constant.
Puterea dolarului (ca monedă fiat) se bazează pe 3 lucruri:
- Puterea economică și militară a SUA
- Credibilitatea (încrederea că guvernul SUA va continua să fie puternic, stabil și demn de încredere)
- Lichiditatea și ”adâncimea” piețelor financiare americane (face ca dolarul să fie refugiul suprem în vremuri de criză).
Așadar, economia și armata sunt garanții finali ai stabilității, inclusiv ai dolarului. Însă... cu economia s-a întâmplat ceva între timp. Deficitele cronice uriașe, datoria externă imensă (38,8 trilioane, și care crește într-un ritm amețitor), sfărșitul banilor ieftini, fracturile sociale, dezvoltarea spectaculoasă a statelor emergente, tehnologiile performante dezvoltate în alte state, puterea crescândă a altor monede (euro, yuan, yen, francul elvețian) etc., au pus o presiune uriașă pe economia și finanțele SUA.
Pentru a-și păstra aparențele de superputere economică, SUA au fost nevoite să își ”umfle” artificial bugetele și cheltuielile. Astfel, deși produsul intern brut (GDP) a atins cote astronomice (31,4 trilioane dolari), dacă luăm fiecare domeniu în parte, observăm aspecte care ne fac o idee despre ce se întâmplă. Să le luăm pe rând:
Sistemul de sănătate – 5,6 trilioane dolari (18,5 % din produsul intern brut). Spre deosebire de UE (2-2,1 trilioane la o populație mai mare), avem o ”umflătură” uriașă (3-3,5 trilioane față de UE), dată de servicii medicale exorbitante și medicamente scumpe, deși populația UE este mai sănătoasă și trăiește mai mult decât populația SUA.
Chiria imputată (fictivă) – 2,3 trilioane. Este o ciudățenie adoptată și de alte state. Dacă locuiești în casa ta, statisticienii calculează "chiria pe care ai plăti-o dacă ai închiria". Această chirie fictivă intră în PIB ca și cum ai plăti-o.
Birocrație juridică și financiară – 1,5 trilioane. Nu crează valoare reală, ci doar redistribuie (unii câștigă, alții pierd).
Datorie guvernamentală (deficitul bugetar) – 1,9-2 trilioane. SUA sunt ”obligate” să aibă deficit bugetar (circa 6%), altminteri ar intra în recesiune severă.
Bugetul militar – 1 trilion. Deși sunt produse numeroase arme și sunt plătite multe salarii/solde și finanțate proiecte militare, este un buget care nu produce valoare reală pentru economie decât în anumite perioade și dacă tehnologia este transferată în piață.
Investițiile circulare – 0,8-1,2 trilioane. Sunt făcute de ”alimentatorii de bule tech”. Nvidia vinde chipuri către companii AI, acestea oferă servicii către Microsoft, Amazon... care la rândul lor cumpără chipuri de la Nvidia. Și tendința e pe creștere...
Publicitate/Marketing – 0,4 trilioane. Aici, umflătura e de circa 80% (manipulare, crearea de nevoi false și consum inutil).
Educația supraevaluată – 0,5 trilioane (cu alte cheltuieli conexe). Școlile și universitățile americane percep taxe anuale mari (unele uriașe) deși valoarea reală a educației nu este cu mult peste cea europeană.
Alte servicii juridice (specific americane) – 0,5 trilioane. O mare parte sunt procese inutile.
Sistemul de asigurări supradimensionat – 1 trilion. Acești aproape 1 trilion dolari sunt peste valoarea din UE. SUA are prime de asigurare totale de 2,5-3 trilioane, în timp ce UE 1,2-1,5 trilioane.
Dezastre naturale și reconstrucții – 0,3-0,5 trilioane. SUA sunt lovite des de uragane, tornade, incendii, inundații. Cheltuielile merg în PIB dar nu produc valoare reală.
Servicii scumpe care umflă PIB-ul dar nu diferențiază în mod real economia de alte state occidentale – 0,8 trilioane. Majoritatea serviciilor de bază sunt duble fața de media UE. Exemple SUA vs UE: tuns 50-60 $ vs 25-30 $, consiliere psihologică 150 vs 80, curățenie 30 vs 15, grădinărit 40 vs 20 etc.
Și mai pot fi găsite astfel de exemple, cu valori mai mici, care (adunate cu cele de sus) reduc la jumătate PIB-ul real al SUA. Foarte multe dintre acestea se regăsesc și în UE dar valorile sunt mult mai mici, astfel că cele două entități sunt cam la aceeași valoare economică (cum a fost pană în urmă cu 10-15 ani).
Acum, să aruncăm o privire și asupra economiei reale a SUA, cealaltă ”jumătate bună”, care produce valoare.
SUA sunt un producător uriaș de energie, deși nu au nici pe departe rezervele primelor 5 țări din top. La producția de petrol și gaze ocupă locul 1 în lume, ceea ce le asigută independența totală din acest punct de vedere (și exportă masiv).
Produc alimente în cantități mari (și exportă masiv).
Se află în topul tehnologic global – proiectează și produc tehnologii diverse (semiconductori, biotehnologie, software, inteligență artificială etc.).
Industria farmaceutică (lider mondial).
Puterea financiară masivă, care finanțează toată producția locală și nu numai.
Dar... se spune că ”diavolul stă în detalii”, iar aceste detalii spun aproape totul. Aici apare marea contradicție a economiei SUA; se produce masiv și diversificat în economia reală, dar piețele financiare sunt incredibil de fragile și dependente de câteva nume. Vulnerabilitatea vine dintr-o combinație între prețuri exagerate, așteptări uriașe puse pe inteligența artificială (AI) și o concentrare fără precedent a pieței în mâinile a doar 7 companii (cei 7 ”magnifici” – Nvidia, Microsoft, Apple, Alphabet, Amazon, Meta, Tesla). E ca și cum ai avea o clădire mare, construită pe puțini stâlpi, majoritatea deja fisurați.
Să luăm câteva exemple:
Tesla are o capitalizare de piață de 1,5 trilioane $ iar BYD de doar 134 miliarde, deși firma chineză o surclasează atât la vânzări, profit, cât și la performanță. Dacă SUA nu ar impune tarife uriașe mașinilor chinezești, toată industria auto americană ar intra în colaps.
Apple are o capitalizare de 3,83 trilioane iar Samsung (Coreea de Sud) de 850 miliarde, deși au aproximativ aceleași venituri, și performanțe similare ale modelelor de smartphone, tablete, chiar laptopuri. Ba mai mult, Samsung nu doar proiectează dar și produce chipurile premium. Fără protecția guvernului și a investițiilor în zone cu ecosistem puternic și lanțuri de aprovizionare rapide (China și India), Apple ar avea probleme serioase (nu doar în piețele mondiale) și cu unele companii din China (Huawei, Xiaomi).
Nvidia este ”regele” capitalizării (4,51 trilioane) dar extrem de vulnerabil la orice interferență în piață. Competitori interni (Intel, Broadcom, AMD), precum și cei externi (Samsung, Huawei, Xiaomi) au potențialul de a dărâma ”regele” cu un produs egal sau chiar mai performant. De remarcat că apariția unui model AI ieftin (Deepseek) din China a determinat o pierdere la bursă (pentru Nvidia) de peste 600 miliarde dolari.
Meta (Facebook) are o capitalizare de 1,64 trilioane. Succesul Tiktok (ByteDance) în SUA (și nu numai) risca să pună presiuni mari asupra companiei americane, și nu numai. Și sunt multe companii din afara SUA care, prin rețelele lor de socializare, pot zdruncina Meta.
Microsoft, Amazon, Alphabet (Google) au rivali serioși în afara SUA, iar fără protecția guvernului (tarife, finanțări), ar putea avea mari probleme. Prețurile concurenței din afară (în special din China) la serviciile de cloud computing sunt cu 30-40% mai mici. Dar e... ”pericolul siguranței naționale”.
Acești 7 ”magnifici” au o pondere uriașă în indicii bursieri S&P500 și Nasdaq. Creșterea lor a fost alimentată de entuziasmul legat de AI (inteligența artificială). Toți analiștii recunosc că este o bulă uriașă (tech bubble) și, când se va sparge, va face multe victime. De exemplu, la spargerea bulei ”.com” din 2001 Nasdaq a pierdut 78%.
Șansele ca bula AI să se spargă în acest an sunt relativ mici (sub 25%) dar cu siguranță că, în partea a doua a anului, vom vedea mai clar direcția și putem aprecia momentul. Situația este atât de fragilă încât apariția unui ”killer app”, o aplicație AI nu neapărat mai performantă cât mai ”pragmatică”, poate dărâma totul...
La toate acestea adăugăm:
Datoria guvernamentală a SUA – 38,8 trilioane $. Doar plata dobânzilor la această datorie este de 1 trilion pe an (puțin mai mare chiar decât bugetul militar).
Datoria internă a SUA: circa 32 trilioane – privată/gospodării (17-18 trilioane) + companii (13-14 trilioane). Această datorie este mult mai periculoasă decât cea guvernamentală, pentru că oamenii de rând nu pot tipări dolari.
Obligațiile viitoare (Social Security+Medicare): minim 36 trilioane. Aceste obligații viitoare pun presiune enormă pe sistemul financiar.
Rezulta o datorie totală de aproape 107 trilioane $. Puteți vedea mai multe informații pe www.usdebtclock.org.
Pe scurt: lucrurile nu pot continua astfel!
Prin urmare, complexul de superioritate al SUA nu mai este justificat în contextul actual. Atuurile pe care se sprijină în prezent – puterea militară, tehnologică, financiară – se confruntă cu probleme structurale majore.
Intervenția în Venezuela nu a adus câștiguri strategice semnificative, iar conflictul din Golf a generat mai multe instabilități decât a soluționat (lucrurile sunt în curs de lămurire), ceea ce indică o erodare a capacității SUA de a acționa ca garant al securității globale. Mai mult, atitudinea tot mai unilaterală – manifestată prin amenințări de preluare a Groenlandei, a Canadei, retorica „este emisfera noastră”, doctrinele de tip „America First”, presiuni asupra unor guverne suverane, intervenții navale îndoielnice din punct de vedere legal (precum cele împotriva așa-numitelor ambarcațiuni „narcoteroriste”), extinderea operațiunilor militare fără mandat internațional și încălcarea propriilor reguli comerciale prin războaie tarifare, arată o Americă disperată, cu probleme mari mari...
(va urma)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu